Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:19 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#DobrogeaAcademică Omagiu editorial adus academicianului Solomon Marcus

ro

19 Mar, 2021 00:00 3490 Marime text

 
Matematicianul Solomon Marcus, membru titular al Academiei Române (din anul 2001, după ce opt ani fusese membru corespondent), se stingea din viață, la vârsta de 91 de ani, pe data de 17 martie 2016, la Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare „Prof. Dr. C.C. Iliescu“.
Distins cu titlul de Doctor Honoris Causa al Universității „Ovidius” din Constanța în anul 2005, academicianul este autor a numeroase studii interdisciplinare, peste 50 de volume în România, care au fost traduse în mai multe limbi din Europa.
 
La cinci ani de la plecarea dintre noi, Academia Română anunță apariția în librării, în semn de omagiu, a două volume fundamentale din opera academicianului Solomon Marcus, care cuprind lucrări științifice, studii și articole în domeniul informaticii, publicate de-a lungul a peste 50 de ani de preocupări. Cele două volume intitulate „Opere alese – Informatica“ sunt editate și prefațate de academician Gheorghe Păun, cel mai apropiat discipol al profesorului Solomon Marcus și unul dintre cei mai reputați informaticieni români.
 
Profesorul Solomon Marcus a lăsat în urma sa o operă imensă, întinsă pe multe decenii de activitate și reprezentată de zeci de cărți, sute de articole de specialitate și mii de intervenții în presă, ce acoperă mai multe domenii ale științei: analiză matematică, lingvistică matematică, poetică matematică, informatică, semiotică, istoria și filosofia științei, aplicații ale matematicii și informaticii, educație etc. Aflat în fața acestei evidențe, acad. Gheorghe Păun, în calitatea sa de coordonator al prezentei ediții, a optat pentru formula „operelor alese“, conștient fiind că o serie de volume de tip „opere complete“ este practic imposibilă în cazul de față.
 
În peste 800 de pagini ediția „Opere alese – Informatica“ (Editura Spandugino) prezintă o bună parte din contribuțiile avangardiste ale profesorului Solomon Marcus în domeniul informaticii, de la automate și limbaje formale, din primii lor ani de dezvoltare, la bioinformatică, direcție de cercetare aflată în plină creștere în ultimele decenii ale secolului XX și consacrată ca domeniu fundamental de cercetare în zilele noastre. Conform precizărilor editoriale, selecția a fost făcută din peste o „sută de lucrări, răspândite de-a lungul a mai mult de o jumătate de secol, încă înainte de apariția internetului și a suporturilor electronice, publicate în cele mai diverse locuri“.
 
„Pentru informaticieni, volumele de față sunt o dovadă și o provocare la a-l citi, reciti și continua […]. Profesor desăvârșit, contagios, cu numeroși cercetători care se revendică a-i fi discipoli, din România până în Japonia și până în Canada, Solomon Marcus a introdus un ordin de mărime special în matematica românească, prin productivitate și ca impact (citări, continuări), dar impune și un nou ordin de mărime în ceea ce privește perenitatea operei sale“, declară într-o elegantă și documentată prefață acad. Gheorghe Păun.
 
#DobrogeaAcademică, proiect ce conectează comunitatea dobrogeană la nucleul intelectualităţii româneşti
 
Proiectul #DobrogeaAcademică, asumat de cotidianul ZIUA de Constanţa, are ca obiectiv conectarea comunităţii dobrogene la cel mai înalt for al intelectualităţii româneşti - Academia Română.
 
Gândit ca un demers editorial bivalent, la care contribuie cele mai importante instituţii de educaţie şi cultură constănţene, prin #DobrogeaAcademică se doreşte, pe de o parte, readucerea în atenţia comunităţii a relaţiei Dobrogei cu Academia Română, din toate timpurile - începând cu Constantin I. Brătescu, iar pe de altă parte - un deziderat mai vechi -, porneşte de la convingerea că vor exista academicieni care vor accepta invitaţia de a conferenţia despre cel mai vechi pământ românesc atestat documentar.
 
Prin intermediul acestui proiect, ZIUA de Constanţa îşi propune ca dobrogenii să cunoască activitatea acestui nucleu al intelectualităţii româneşti, prin promovarea preocupărilor actuale ale Academiei Române.
 
Citește și:

#DobrogeaAcademică: Academicianul Solomon Marcus, Doctor Honoris Causa al Universității „Ovidius”, patru ani de la trecerea în neființă
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii