Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:09 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cumplita veste vine din lumea scriitorilor. O tânără renumită în mediul literar s-a sinucis. Avea 30 de ani. Nimeni nu are explicație

ro

26 Jan, 2018 06:58 3227 Marime text
O veste cumplită s-a răspândit, în Iași, după ce s-a aflat că a avut loc o nenorocire într-un apartament central chiar în timp ce mii de ieşeni erau prinşi în Hora Unirii, scrie Ziarul de Iași.

Zvonul s-a răspândit repede: o tânără s-a sinucis.

Ceva mai târziua s-a aflată că era vorba despre o scriitoare.

Helena Corogodă, premiată la mai multe concursuri de profil deşi avea numai 30 de ani, era cunoscută în mediul literar nu numai pentru calităţile ei artistice, dar şi pentru frumuseţea ei deosebită, mai scrie aceeași sursă, a fost găsită spânzurată cu o eşarfă de ţea­va de gaz în bucătăria apartamentului în care locuia cu chirie.

Cel care a sunat la 112, în baza unei discuţii anterioare cu victima, dar şi a faptului că nu-i mai răspundea la telefon, a fost chiar iubitul ei, un cunoscut scriitor din Bucureşti, Paul Mihalache.

Cei doi au scris împreună un volum de proză, conţinând texte adesea bizare. Un alt aspect interesant: volumul are pe copertă o tânără moartă şi semidezbrăcată, stând pe masă în faţa unui autopsier.

Titlul pare de asemenea sugestiv: „Iosif Igor Faustulus, nobilul Ţăran Psihiatru, Măncătorul de suflete”. Motivul sinuciderii este un mister total.
 
Cel care a sunat la 112 şi a anunţat că fata, Helena Corogodă, nu mai răspunde la telefon, a fost chiar iubitul tinerei, un alt cu­noscut scriitor în mediul literar, dar din Capitală, Paul Mihalache.

Helena îşi începuse cariera în urmă cu câţiva ani. Ea a debutat în literatură cu un volum de proză scris în colaborare chiar cu Paul Mihalache. Împreună au scos un volum de proză scurtă, apărut la sfârşitul anului 2014, denumit „Iosif Igor Faustulus, no­bilul Ţăran Psihiatru, Mâncătorul de suflete“. Cartea a fost una notorie, fiind prezentată în publicaţia economică „Ziarul Financiar“, care are un supliment literar „Ziarul de Duminică“. Cartea are o copertă foarte sugestivă - o tânără moartă semidezbrăcată, întinsă pe masă, în faţa medicului autopsist, iar textele cuprinse între coperte sunt, cel puţin în parte, de un bizar aparte.

Helena Corogodă s-a născut în anul 1987, în judeţul Suceava, la Rădăuţi, şi absolvise Facultatea de Filosofie din Iaşi. În prezent, aceasta era studentă la master, la Facultatea de Litere, în anul 2, şi primea şi bursă. În anul 2012, ea a câştigat un premiu literar cu o povestire intitulată „Cer deasupra Ligiei“. 

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Nelu Enache 26 Jan, 2018 19:26 Din păcate,unii oameni nu prețuiesc deloc bunul nostru cel mai de preț :VIAȚA