Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:51 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Constănţenii au călătorit în secolul al XVIII-lea „O noapte la Veneţia“, premieră pe scena Teatrului „Oleg Danovski“ (galerie foto+video)

ro

22 Jun, 2015 00:00 2623 Marime text
Pe scena Teatrului Naţional de Operă şi Balet (TNOB) „Oleg Danovski“ din Constanţa a avut loc, sâmbătă seară, premiera spectacolului „O noapte la Veneţia“, de Johann Strauss (fiul).
 
Spectacolul complex, modern şi de impact pe care TNOB l-a anunţat i-a determinat pe constănţeni să vină cu mic, cu mare, pentru a petrece aproximativ trei ore în compania artiştilor constănţeni.
 
Sub bagheta dirijorului Gheorghe Stanciu, au evoluat soliştii Laura Eftimie, Ionela Duma, Smaranda Drăghici, Lucia Mihalache, Răzvan Săraru, Doru Iftene, Ştefan Popov, Constantin Acsinte, Adrian Bădilă, Laurenţiu Severin, Bogdan Ocheşel, Robert Safta şi Cristian Parmac.
 
Sursa foto: Adrian Mergiani

Scenografia a fost semnată de Adriana Urmuzescu, maestru de cor a fost Adrian Stanache, iar coregrafia a fost realizată de Mihai Mîndruţiu. Asistent regie a fost Constantin Acsinte, iar regizori tehnici au fost Paul Lăcătuşu şi Adrian Renea.
 
„Stând în sală, mi-am dat seama, în primul rând, că oamenii au nevoie de bucurie, au nevoie să zâmbească şi, chiar dacă nu îşi dau seama de acest lucru, fiind puşi în faţa faptului împlinit, atunci realizează cât de mult le lipsesc bucuria şi umorul cald, curat, spectacolele făcute din suflet. Făcute nu pe bandă, ca experimente menite a ne tortura şi a ne aduce în situaţii imposibile şi extreme. Oamenii au fost fericiţi, publicul a fost fericit! Eu mă bucur că am putut oferi acest spectacol, că artiştii teatrului au fost la înălţime, cu toţii, şi că toate compartimentele au lucrat foarte greu şi cu toată dăruirea pentru reuşita acestui spectacol. «O noapte la Veneţia» va avea cu siguranţă o viaţă mai lungă şi va avea public destul, pentru că avem nevoie de lucruri frumoase în viaţa noastră“, a declarat, pentru ZIUA de Constanţa, directorul TNOB, Daniela Vlădescu.
 
Publicul a aplaudat îndelung după fiecare scenă. Constănţenii au călătorit, în Actul 1, în Veneţia secolului al XVIII-lea, într-o zi de târg, într-o piaţă de pe Canal Grande. Mulţimea agitată, forfota, vânzătorii, cumpărătorii, curioşii, lume de tot felul, viu colorată, portul şi limbajul, decorul viu te transpuneau imediat în lumea Veneţiei. În Actul 2, publicul a fost „teleportat“ într-o sală mare, fastuoasă, de bal, la palatul ducelui. Intrigă, amuzament, dans, gelozie, nebunie, decor impecabil... totul finalizându-se cu o mare sărbătoare a Carnavalului de la Veneţia.
 
La final, artiştii Teatrului „Oleg Danovski“ au primit din partea publicului „Cornul abundenţei“, care simbolizează bogăţia, prosperitatea, belşugul, fiind reprezentat printr-un vas în formă de corn.
 
„Cea care a înmânat premiul este reprezentanta unui grup de spectatori, care a dorit să ne ofere acest corn al abundenţei ca să ne poarte noroc“, a spus Daniela Vlădescu.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii