Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:46 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Celebră actriță, din România, consilier onorific al primului ministru Viorica Dăncilă. Funcția este, desigur, neremunerată

ro

10 May, 2018 06:54 4137 Marime text
Aseară a fost publicată în Monitorul Oficial al României, partea I numărul 399, decizia numărul 194, prin care Manuela Hărăbor a primit calitatea de consilier onorific al primului ministru.

Potrivit actului normativ la care facem referire activitatea Manuelei Hărăbor este neremunerată.

Decizia este semnată de primul ministru Vasilica-Viorica Dăncilă și contrasemnată de secretatrul general al Guvernului Ioana-Andreea Lambru.

Despre Manuela Hărăbor

Actrița Manuela Hărăbor s-a născut la București, la 2 aprilie 1968.
A absolvit Academia de Teatru și Film din București (1991), însă a debutat în lumea filmului încă de la vârsta de trei ani și jumătate în filmul "Veronica" (1972). Au urmat "Rochia albă de dantelă" (r. Dan Pița, 1988), "Lacrima cerului" (r. Adrian Istrătescu-Lener, 1989), "Coroana de foc" (r. Sergiu Nicolaescu, 1990).
Între anii 1986-1995, a făcut film, teatru, televiziune și publicitate. Celebritatea i-a adus-o rolul Simina din "Pădureanca" (1986, r. Nicolae Mărgineanu), unde l-a avut ca partener pe Adrian Pintea. În acest rol, Manuela Hărăbor a cucerit, prin frumusețea și talentul actoricesc, aprecierea criticilor de specialitate și a publicului cinefil.
După absolvirea facultății, și-a îmbogățit portofoliul profesional cu roluri în filmele: "Doi haiduci și-o crâșmăriță" (r. George Cornea, 1992), "Crucea de piatră" (r. Andrei Blaier, 1993), "Ochii care nu se văd" (1994), "Camera ascunsă" (2004), "Magnatul" (2004). De asemenea, a jucat în producții internaționale: 'Invisible The Chronicles of Benjamin Knight' (1994, r. Jack Ersgard) și 'Meurtres par procuration' (1995, r. Claude-Michel Rome). Ulterior, a obținut roluri în seriale românești, dintre care: "Cu un pas înainte" (2007) sau "Fetele marinarului" (2009).
În anul 1995 a decis să se stabilească în Statele Unite ale Americii, unde a avut o căsnicie de aproape un deceniu cu israelianul Soli Shaltiel. După reîntoarcerea în țară, în 2001, actrița s-a ocupat de afacerile soțului său, punând bazele Studiourilor Kentauros (2004), unde a lucrat ca Director de Marketing până în 2006.
 
Din anul 2005 a început colaborarea cu Circul Varietee Globus. În 2007 a jucat, cu Tomi Cristin, alături de care prezintă spectacolele Circului, în pelicula "Magia dragostei", o frumoasă poveste de dragoste, care a constituit examenul de licență pentru regie al directoarei Brândușa Novac.
 
Din 2009 joacă în spectacolul "Te iubesc! Te iubesc?", regia Chris Simion, prezentat de Compania de Teatru DAYA.
 
Este dedicată fiului său Andrei, provenit dintr-o relație anterioară căsătoriei, ocupându-se atât de el, cât și de alți copii și adolescenți suferind de autism, în încercarea de a-i ajuta să ducă o viață normală. În 2008 s-a alăturat campaniei "Împreună învingem autismul".
Sursa foto si CV: Agerpres

 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii