Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:58 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cărțile vechi, evoluția tăcută? Azi sărbătorim Ziua Mondială a Cărților Vechi

ro

27 Jul, 2021 00:00 3637 Marime text

 
  • Cățile sunt dovada vie a creației de pe această planetă. La o privire mai atentă, putem considera cărțile nu doar ca pe niște foi pline de înscrisuri mai mult sau mai puțin semnificative, ci ca pe un document, un indiciu autentic al evoluției.
În fiecare an, pe data de 27 iulie, în toată lumea este celebrată Ziua Mondială a Cărților Vechi.
Suntem în anul 2021, secolul XXI, primul secol al mileniului trei. Au trecut mii de ani de la prima descoperire conform căreia erau scrijelite pe pereții unei peșteri anumite informații: tradiții, superstiții, rugăciuni, rețete culinare și nu numai.

O dată cu evoluția omenirii, o parte dintre acele înscrieri au fost traduse în limbile curente și publicate, pe când informații „mai prețioase“ cărora încă nu le-au găsit sensul, sau sensul e prea puternic, au rămas ca un secret bine păstrat.

De ce vorbim despre secole și înscrieri pe pereți? Pentru că astăzi sărbătorim Ziua Mondială a Cărților Vechi și ce este mai vechi dacă nu o rugăciune sau o rețetă de ciorbă?
Există o vorbă românească care spune că „vinul cu cât e mai vechi cu atât e mai bun“. Să fie oare valabil și în cazul cărților?

Cu singuranță cărțile vechi vin cu o oarecare înțelepciune la pachet și pot activa imaginația bogată a omenirii. Vorbeam despre dovada vie a creației de pe această planetă. Orice carte este creată din imaginația unui om. Orice informație din acea carte este redactată fie din lucrurile care există în realitate, deja create de alți oameni, sau lucruri și fapte contopite în mintea și sufletul autorului. Plecând din acest punct al creației infinite ajungem la ceea ce numim evoluție. Din vorbă-n vorbă sau din rând în rând, informațiile pe care mintea noastră le înmagazinează ne ajută să evoluăm.

O dată cu sărbătorirea cărților vechi, sărbătorim deopotrivă și autorii care și-au pus sufletul în condei și imaginația și-au desenat-o prin cuvinte. Autori consacrați, ca filozofi sau oameni de știință și nu numai, au deschis sufletul și mintea a mii de oamenii care au citit rândurile printate.

Cărțile vechi = Evoluție

Orice rând pe care îl citim ne provoacă mintea și sufletul să simțim și să gândim diferit, fie doar pentru câteva minute. În această idee, am făcut o selecție de 10 citate desprinse din cuvintele înțelepte printate pe pagini vechi.

„Cartea bună e ca o conversaţie cu un om deştept.“ – Lev Tolstoi


„Cărţile sunt oglinzi: vezi în ele ceea ce ai deja înăuntrul tău.“ – Carlos Ruiz Zafón
„Să citești cărți bune este ca și cum ai purta o conversație cu cei mai de seamă oameni ai secolelor trecute.“ – Descartes
„Arată-mi cărţile pe care le iubeşte şi voi cunoaşte omul mult mai bine decât prin prietenii săi muritori.“ – Dawn Adams
„Cărţile sunt ca oamenii, în sensul că se vor ivi în viaţa ta atunci când ai cea mai mare nevoie de ele.“ – Emma Thompson
„Dacă citești doar cărți pe care le citesc ceilalți, vei gândi doar precum ceilalți.“ – Haruki Murakami
"Sunt două lucruri esenţiale care te vor face înţelept – cărţile pe care le citeşti şi oamenii pe care-i întâlneşti." - Jack Canfield
"Niciodată doi oameni nu vor citi la fel una şi aceeaşi carte." - Edmund Wilson
"Cărţile sunt memoriile sufletelor frământate." - Valeria Mahok
"Nu te întreba cât te costă o carte. Întreabă-te cât te costă dacă nu o citeşti." - Jim Rohn

 
Citește și:

Ziua mondială a artei: „În viaţă, frumuseţea dispare. În artă, nu”

Ziua mondială a filosofiei. Cui îi aparține iniţiativa aniversării acestei zile
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii