78 de ani de la dispariția poetului constănțean Dimitrie Batova

Astăzi, 27 noiembrie 2020, se împlinesc 78 de ani de la dispariția poetului Dimitrie Batova, născut în lcoalitatea constănțeană Cuzgun, azi Ion Corvin.

Pe numele său adevărat Dimitrie Popescu, acesta a decedat la data de 27 noiembrie 1942, la Călărași.

Potrivit Muzeului Dunării de Jos Călărași, acesta a urmat clasele primare şi liceul în comuna natală şi la Silistra, unde se va stabili cu familia în 1919. În 1928, viitorul poet îşi ia bacalaureatul în 1928, cu multe laude, dar, înscris la Facultatea de Litere, e nevoit să abandoneze studiile din cauza situaţiei materiale precare.

Ulterior, se angajează ca bibliotecar la liceul din Silistra (1926-1932), aici îndeplinind şi funcţia de pedagog.

Conform sursei citate,  din 1929, suplineşte catedrele de religie, fizică-chimie şi desen. Preşedinte al organizaţiei locale a Partidului Social Democrat, evoluează spre mişcarea de extremă dreapta, alături de Mihail Stelescu, fapt pentru care scurt timp este şi închis.

Concentrat la Călăraşi din 1938, ca sublocotenent în rezervă, va fi trimis pe frontul din Crimeea, în linia întâi. Acolo se îmbolnăveşte, având de suportat câteva internări.
 
Încă elev, în 1927, împreună cu alţi colegi, Batova scoate la şapirograf o foiţă literară, „Revista noastră”. Peste câţiva ani, va fi redactor la „Cuvântul muncitoresc” (1932). Conduce „Ecoul Silistrei” (1932-1933), împreună cu Paul Florenţiu redactează „Lira dobrogeană” (1933), iar cu D. Găvan, „Talpa ţării” (1933). A mai colaborat la „Dunărea”, „Lumina”, „Rod nou” (uneori, sub pseudonimul Kamadeva), „Solia”, „Nenufar”, „Cuget dobrogean”, „Festival”, „Naţionalul nou”, unde a fost şi secretar de redacţie, „Năzuinţa”, „Flamura” etc.

Cu înfăţişarea lui de star de cinema şi cu argumentul unei înzestrări susţinute de lecturi serioase, Batova devine, de prin 1934, un fel de idol al tinerilor poeţi grupaţi în jurul revistelor „Festival” şi „Rod nou”. Deşi foarte tânăr, e înconjurat de admiratori şi emuli, încât unii încep chiar să vorbească de o „şcoală batoviană”.
 
Ambiţia vădită a lui Batova era aceea de a stăpâni un limbaj filosofic. Se vede asta în romanele Ieronim (crâmpeie sunt inserate în „Dunărea”, 1931, şi în „Ecoul Silistrei”, 1932) şi Anteu. În alte proze, personajele, muncite de gânduri, sunt pradă unei crize sufleteşti sau de conştiinţă, ce duce fie la triste capitulări, fie la răzvrătirea care e datul unui suflet apostat. Un ifos teoretizant există şi în articolele lui, scrise cu duh încrâncenat şi cârtitor. Polemismul, revers al unor frustrări, imprimă publicisticii o tentă pamfletară.

Sursa info: Muzeul Dunării de Jos Călărași