Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:37 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

60 de ani de teatru de păpuşi la Constanţa Georgeta Marica Radu (Tătaru) - o viaţă dedicată modelării spiritului micilor spectatori

ro

24 Dec, 2016 00:00 2350 Marime text
În teatrul de păpuşi putem vorbi despre o nobleţe a modestiei, pentru că aici vedetele sunt ele, Păpuşile. Cu talent, cu iubire pentru copii, actorii mânuitori ai Teatrului de Păpuşi Constanţa au animat zeci de personaje, dăruind publicului lor de acasă şi de peste graniţele ţării frumuseţe, înţelepciune, bucurie.
 
A fost actriţă a Teatrului de Păpuşi Constanţa între anii 1956 şi 1976, fiind unul dintre membrii fondatori. A fost educatoare, cu studii de specialitate, absolvite la Şcoala postliceală de educatoare „Pia Brătianu”. Între anii 1950 şi 1955 a fost educatoare la o grădiniţă în Târgu Măgurele şi apoi la Băneasa (judeţul Constanţa).
 
A jucat în toate spectacolele cu care Teatrul de Păpuşi Constanţa a participat la festivaluri de gen naţionale şi internaţionale sau la turnee de peste hotare. A iubit în egală măsură copiii şi teatrul de păpuşi. În teatrul de păpuşi a continuat ceea ce începuse ca educatoare: sensibilă şi dificilă lucrare de modelare a cugetului şi spiritului micilor spectatori!
 
Fiecare întâlnire a mea cu ea era o bucurie, fiindcă era mereu plină de energie, cu zâmbetul pe buze, gata să te ajute la nevoie. Am cunoscut-o în anul 1978, cu prilejul primei mele participări la un festival, ca secretar literar (la Festivalul „Ion Creangă”, Bacău). Venise să-şi ajute colegii din Teatrul de Păpuşi Constanţa, înlocuind o actriţă în spectacolul ce se juca în turneul care preceda participarea la festival. Mi-a fost greu să cred că doamna tânără şi atât de plăcută din faţa mea este pensionară. Mi-a citit uimirea din ochi şi mi-a explicat că actriţele din teatrele de păpuşi se pensionează, potrivit legii, la 45 de ani, fiindcă profesia era încadrată la categoria de muncă grea (alături de mineri, piloţi, balerini). Tot atunci mi-a povestit despre începuturile pline de entuziasm ale Teatrului de Păpuşi Constanţa, despre cursurile de arta mânuirii pe care le-a urmat - cursuri conduse de reputaţii regizori Margareta Niculescu, Ştefan Lenkisch, Claudiu Cristescu; despre orele de studiu de istoria teatrului, literatura şi psihologia copilului. În acel turneu mi-a dat o pildă despre ce înseamnă spiritul de echipă, devoţiunea, altruismul şi, mai ales, marele profesionalism în lumea păpuşarilor.
 
A dat viaţă cu talent unor roluri foarte diverse - peste 100, în mai mult de 50 de spectacole; a jucat şi roluri pe viu: Mama din „Spărgătorul de nuci” sau Cioara din „Şoricelul şi păpuşa”, spectacole de mare succes şi cu o viaţă lungă, în care şi-a pus în valoare calităţile actoriceşti, glasul şi, nu în ultimul rând, plastica corporală.
 
Prin interpretarea sa, a adus în spectacole nota unei personalităţi distincte, dublată de o nuanţare şi o diversitate a vocilor personajelor.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii