Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:53 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

60 de ani de teatru de păpuşi la Constanţa Georgeta (Gigi) Nicolau, mentorul iubit a zeci de tineri păpuşari

ro

13 Dec, 2016 00:00 3257 Marime text
În teatrul de păpuşi putem vorbi despre o nobleţe a modestiei, pentru că aici vedetele sunt ele, Păpuşile. Cu talent, cu iubire pentru copii, actorii mânuitori ai Teatrului de Păpuşi Constanţa au animat zeci de personaje, dăruind publicului lor de acasă şi de peste graniţele ţării frumuseţe, înţelepciune, bucurie.
 
Dobrogeancă, născută într-o familie de oameni ai mării, ocupă un loc aparte în familia păpuşarilor constănţeni, în istoria teatrului românesc de animaţie. A fost membru fondator al Teatrului de Păpuşi. A debutat că actriţă mânuitoare în echipa de actori amatori a Casei de Cultură a Sindicatelor din Constanţa, echipă căreia i s-a alăturat cu entuziasmul care a caracterizat-o întotdeauna. Rar mi-a fost dat să cunosc pe cineva care să iubească atât de mult copiii şi animalele. Ea aparţine acelei nobile stirpe a actorilor dăruiţi cu talent şi generozitate. De aceea a fost şi un admirabil partener de scenă. Odată, după o participare la un festival important (unde avusese cu rolul ei un mare succes), dar nu se puteau acorda mai multe premii, am întrebat-o dacă nu şi-a dorit să fi fost mai des premiată (aşa cum şi merita). Mi-a răspuns, fără ezitare, că ceea ce contează pentru ea este spiritul de echipă.
 
Cu o tehnică desăvârşită a mânuirii, cu inteligenţă, lăsând loc zborului fanteziei creatoare, împrumutând tuturor păpuşilor sale din umorul şi tandreţea sa, a jucat multe roluri principale, compoziţii, roluri pe viu. Câtă candoare, poezie şi sinceritate erau în recitalul ei „La anu'”!
 
Împreună cu păpuşa, un ursuleţ simpatic şi curios, actriţa improviza cu talent (numai cu o umbrelă, un cuier cu panglici colorate şi câteva păpuşi) o călătorie prin mirifice anotimpuri şi prin anii fericiţi ai copilăriei. Gigi Nicolau a reuşit performanţa de a mânui până la 14 păpuşi într-un spectacol. A cunoscut bucuria de a o avea partener de scenă pe fiica ei, Crenguţa Hariton, care a fost un fermecător Christopher Robin în „Ursuleţul Winnie Pooh”.
 
A fost animatorul unor formaţii de păpuşari amatori din oraşul şi judeţul Constanţa, toţi purtându-i o caldă amintire. Ani la rând, a fost mentorul iubit a zeci de tineri păpuşari, cărora le-a împărtăşit din tainele fascinantei arte a păpuşăriei, la cursurile organizate de Centrul Special de Perfecţionare al Ministerului Culturii.
 
Gigi Nicolau a plecat, din păcate, prea devreme la stele, dar banda magnetică i-a păstrat vocea inconfundabila, iar colegii şi învăţăceii îi păstrează în suflet amintirea.
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii