Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:24 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Uniunea Europeană estimează că până la 80% din populația sa a avut deja Covid-19

ro

27 Apr, 2022 19:56 1030 Marime text
Coronavirus, Sursa foto: pixabay
Comisia Europeană a anunţat miercuri că între 60% şi 80% din populaţia din UE ar fi fost infectată deja cu noul coronavirus, într-o perioadă în care blocul european a intrat într-o fază post-urgenţă a pandemiei de COVID-19, în cadrul căreia raportarea în masă a infectărilor nu va mai fi necesară, informează Reuters.

"Se estimează că între 60% şi 80% din populaţia din UE a avut până acum COVID-19", a declarat comisarul european pentru Sănătate şi Siguranţă Alimentară, Stella Kyriakides, într-o conferinţă de presă.

Agenţia pentru sănătate publică din cadrul UE a precizat că numărul cazurilor raportate de COVID-19 a acoperit până acum aproximativ 30% din populaţia europeană, dar dacă la acest număr sunt adăugate şi infecţiile neraportate, atunci totalul infectărilor ar fi de 350 de milioane, reprezentând 77% din populaţia din Uniunea Europeană.

Odată cu scăderea numărului de cazuri şi de decese asociate COVID-19, UE a intrat într-o nouă fază a pandemiei, în care testarea în masă şi raportarea în masă a cazurilor pozitive nu mai sunt necesare, a precizat Stella Kyriakides.

Pregătindu-se pentru această fază mai puţin acută a pandemiei, guvernele ţărilor din Uniunea Europeană ar trebui să accelereze imunizarea persoanelor încă nevaccinate împotriva COVID-19, în special a copiilor, a anunţat Comisia Europeană, adăugând totodată că are în vedere planuri pentru dezvoltarea unor noi medicamente antivirale.

Sursa Agerpres
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii