Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:54 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

„Susținere pentru lumea întreagă“ Ianis Hagi, mesaj în contextul crizei coronavirusului, pe pagina de Facebook a lui Glasgow Rangers

ro

31 Mar, 2020 00:00 1737 Marime text

Pe pagina de Facebook a echipei scoțiene de fotbal Glasgow Rangers, cea la care joacă tânărul internațional român Ianis Hagi, a fost postat un mesaj al acestuia în contextul crizei coronavirusului.
 
„Vreau să transmit un mesaj de susținere din partea familiei Rangers pentru lumea întreagă, în special la adresa medicilor și a asistentele, care au curajul de a merge zi de zi la serviciu, încercând să salveze vieți. Pe de alta parte, abia aștept să revin la antrenamente, să mă revăd cu colegii mei și să pregătesc din nou alături de ei. Știm că ne aflăm într-o situație dificilă, așa că e important este să fim sănătoși, să ne protejăm, să stăm acasă, încercând să urmăm regulile și totul va fi bine“, spune fiul lui Gică Hagi.
 
Provocarea de a jongla, acasă, cu rola de hârtie igienică, în contextul crizei coronavirusului, a prins la sportivii din lumea întreagă, aflați acasă, într-o vacanță forțată în această perioadă. Astfel că, printre alții, au postat filmulețe pe rețelele de socializare inclusiv Gică Hagi, managerul tehnic al FC Viitorul, Ianis Hagi, fiul său, jucătorul lui Glasgow Rangers, dar și Simona Halep, ale cărei abilități tehnice în ale fotbalului nu mai sunt de mult un secret.

Sursa foto: Facebook (Rangers FC)

Citește și:

Gică și Ianis Hagi, dar și Simona Halep, jonglerii fotbalistice acasă. Au acceptat provocarea! (galerie foto)

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii