Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:30 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Constanța dispune de un nou rezervor de oxigen

ro

10 Apr, 2020 10:25 2218 Marime text

Spitalul Clinic de Boli Infecțioase a extins instalația de oxigen la încă două saloane, iar în acest moment se lucrează la prelungirea sistemului la fiecare pat de pe toate secțiile.

Unitatea medicală dispune de un nou rezervor de oxigen cu o capacitate de 11.000 de litri care permite astfel prelungirea instalației și la
saloanele din afara secției de Terapie Intensivă.

Rezervorul este încărcat cu oxigen medicinal, de puritate 99,9%, avizat de Ministerul Sănătății și este monitorizat de o firmă specializată care asigură reîncărcarea ori de câte ori este nevoie.

Dr. Claudia Cambrea - directorul medical al Spitalului de Boli Infecțioase Constanța: "Formele grave ale infecției cu virusul Covid-19
sunt cauzate de pneumonii și pentru aceasta, pacienții au nevoie de oxigen. Instalația de oxigen este foarte importantă, esențială în
tratamentul acestor bolnavi, de aceea o extindem în afara secției de terapie intensivă, adică în tot spitalul".

„Primăria Constanța mulțumește tuturor celor care au răspuns apelului municipalității și s-au implicat în activitatea de transport, instalare
și conectare a dispozitivului de mare capacitate din spitalul nostru”, transmit reprezentanții Primăriei.

Sursă foto: Primăria Municipiului Constanța
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Gâgă 10 Apr, 2020 11:40 RESPECT!