Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:44 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Raport Coronavirus Noi decese Covid înregistrate în Constanța până astăzi, la ora 10.00!

ro

05 Apr, 2021 13:15 2815 Marime text

 
Grupul de Comunicare Strategică a anunțat că de ieri, de la ora 10.00, și până astăzi, 5 aprilie 2021, la aceeași oră, au fost înregistrate noi decese Covid în Constanța, din totalul celor 120 de decese Covid din toată țara, în același interval.
 
De asemenea, autoritățile au transmis că două dintre cele 120 de decese la nivel național au fost înregistrate la persoane cu vârste între 30 și 39 de ani.
 
Patru dintre pacienții decedați nu au prezentat comorbidități, spun autoritățile.
 
Totodată, acestea au transmis că la nivelul județului Constanța au fost confirmate 184 de cazuri noi, în ultimele 24 de ore.
 
Iată datele transmise de Grupul de Comunicare Strategică:
 
Până astăzi, 5aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 977.986 decazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).
875.487 depacienți au fost declarați vindecați.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 3.611cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distribuția pe județe a cazurilor per total și a celor noi o regăsiți în tabelul de mai jos.
 
Nr. crt. Județ Număr de cazuri confirmate(total) Număr de cazuri nou confirmate Incidența înregistrată la 14 zile
1. Alba 18810 53 3,80
2. Arad 21190 78 3,65
3. Argeș 24485 106 2,60
4. Bacău 23915 98 2,18
5. Bihor 25700 98 3,12
6. Bistrița-Năsăud 10533 23 2,42
7. Botoșani 13031 44 2,07
8. Brașov 39978 179 4,98
9. Brăila 11828 23 2,82
10. Buzău 11155 47 1,73
11. Caraș-Severin 9732 17 2,10
12. Călărași 9128 28 2,44
13. Cluj 50587 218 6,37
14. Constanța 39250 184 4,27
15. Covasna 7184 2 2,78
16. Dâmbovița 21004 48 2,68
17. Dolj 24204 71 2,77
18. Galați 24712 154 3,31
19. Giurgiu 10011 43 3,23
20. Gorj 8739 14 1,57
21. Harghita 7177 18 1,34
22. Hunedoara 20476 108 4,57
23. Ialomița 9825 69 2,67
24. Iași 39331 90 2,53
25. Ilfov 40931 195 8,97
26. Maramureș 19516 15 1,41
27. Mehedinți 7432 29 2,18
28. Mureș 20997 107 2,58
29. Neamț 16870 56 2,08
30. Olt 13238 36 1,91
31. Prahova 31046 121 2,44
32. Satu Mare 12023 13 2,09
33. Sălaj 9886 20 2,84
34. Sibiu 23757 77 3,45
35. Suceava 23037 24 0,95
36. Teleorman 12072 43 2,88
37. Timiș 50077 127 5,14
38. Tulcea 7567 28 2,47
39. Vaslui 14909 36 1,55
40. Vâlcea 14721 69 3,11
41. Vrancea 9562 27 1,41
42. Mun. București 164247 1063 6,83
43. Cazuri noi nealocate pe județe 4113* -288  
 TOTAL 977.986 3.611  
                                                                                    
*Referitor la „cazurile noi nealocate pe județe”, facem precizarea că numărul acestora este determinat de modificările aduse platformei electronice prin care sunt raportate și centralizate rezultatele testelor pentru noul coronavirus. Astfel, conform noii metodologii, centrele de testare introduc în mod direct rezultatele testelor realizate, urmând ca de la nivelul Direcțiilor de Sănătate Publică să fie realizată ancheta epidemiologică și atribuite cazurile pozitive județului/localității de care aparțin persoanele infectate.

 
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi,690depersoane au fost reconfirmate pozitiv. Distribuția pe județe a acestor cazuri o regăsiți în tabelul de mai jos.
 
 Nr. Crt. JUDEȚ Probe pozitive la retestare
1 ALBA 21
2 ARAD 21
3 ARGEŞ 19
4 BACĂU 11
5 BIHOR 11
6 BISTRIŢA-NĂSĂUD  
7 BOTOŞANI 18
8 BRĂILA 2
9 BRAŞOV 10
10 BUZĂU 18
11 CĂLĂRAŞI 14
12 CARAŞ-SEVERIN 1
13 CLUJ 5
14 CONSTANŢA 83
15 COVASNA  
16 DÂMBOVIŢA 6
17 DOLJ 5
18 GALAŢI 20
19 GIURGIU 18
20 GORJ 3
21 HARGHITA 8
22 HUNEDOARA 9
23 IALOMIŢA 45
24 IAŞI 25
25 ILFOV 34
26 MARAMUREŞ 4
27 MEHEDINŢI 5
28 MUNICIPIUL BUCUREŞTI 121
29 MUREŞ 41
30 NEAMŢ 3
31 OLT 6
32 PRAHOVA 17
33 SĂLAJ  
34 SATU MARE 2
35 SIBIU 17
36 SUCEAVA 17
37 TELEORMAN 6
38 TIMIŞ 23
39 TULCEA 6
40 VÂLCEA 9
41 VASLUI 4
42 VRANCEA 2
  TOTAL 690
 
Până astăzi, 24.190 depersoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.
 
În intervalul 04.04.2021 (10:00) – 05.04.2021 (10:00) au fost raportate120 dedecese (64 bărbați și56 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov,Brăila,Călărași, Cluj, Constanța,Dâmbovița, Dolj,Harghita, Hunedoara, Ialomița, Maramureș, Mehedinți, Neamț, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman,Timiș, Vaslui, Vâlcea, Ilfovși Municipiul București.
 
Dintre acestea, 2 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 30-39 ani, 5 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 7 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 41 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 35 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 30 decese la categoria de peste 80 de ani.
 
116dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități,iar 4 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități.
 
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 14.165.Dintre acestea,1.478sunt internate la ATI. 
 
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate6.825.004teste RT-PCR și648.373deteste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 8.452 deteste RT-PCR (6.013în baza definiției de caz și a protocolului medical și 2.439la cerere) și 5.851 deteste rapide antigenice.
 
Pe teritoriul României,65.775 depersoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 16.635 depersoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea,48.144 depersoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află99 depersoane.
 
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 3.033 deapeluri la numărul unic de urgență 112.
 
Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ziua de 4aprilie,7.462 desancţiuni contravenţionale, în valoare de 1.749.170 delei.
De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost întocmite, ieri, 2 dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii