Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:53 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Prefectura Constanța 848 de persoane carantinate și 7.445 izolate la domiciliu. Polițiștii și jandarmii fac zilnic verificări

ro

29 Mar, 2020 17:17 2090 Marime text
 
La nivelul județului Constanța, instituțiile abilitate de control fac zi de zi acțiuni de verificare a respectării regimului de izolare la domiciliu/carantină, precizează Prefectura Constanța, printr-un comunicat oficial.
 
De la intrarea în vigoare a celor trei Ordonanțe Militare, au fost aplicate, de către polițiștii din cadrul I.P.J. Constanța, jandarmii din cadrul I.J.J. Constanța, respectiv G.M.J. „Tomis” Constanța și polițiștii locali, 991 de sancțiuni contravenționale, în cuantum de 653.785 lei. Dintre acestea, 241 au fost aplicate doar în ultimele 24 de ore, în valoare de 181.110 lei, din care 179, pentru nerespectarea măsurilor impuse prin Ordonanța Militară nr. 3.
 
În ultimele 24 de ore, 1.570 de persoane aflate în izolare la domiciliu au fost verificate de forțele de ordine. Pentru această acțiune, au fost angrenați 451 de polițiști din cadrul I.P.J. Constanța, jandarmi din cadrul I.J.J. Constanța, respectiv G.M.J. „Tomis” Constanța, polițiști locali constănțeni, polițiști de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă și forțe din cadrul M.Ap.N.
 
De asemenea, pentru verificarea măsurilor impuse prin Ordonanțele Militare în vigoare, 815 forțe de ordine (I.P.J. Constanța, I.J.J. Constanța, G.M.J. „Tomis” Constanța, Poliția Locală Constanța, Garda de Coastă, M.Ap.N.) au fost agrenate în județul Constanța, în ultimele 24 de ore.
 
„Important de menționat este că persoanele care nu respectă regimul de izolare la domiciliu vor fi trimise, automat, în carantină instituționalizată pentru 14 zile. De asemenea, persoanele care nu respectă termenii impuși de carantinare, vor fi replasate în acest regim pentru încă 14 zile”, menționează sursa citată.
 
Nerespectarea izolării la domiciliu poate aduce, pe lângă amenzi contravenționale, și pedepse cu închisoarea de la 6 luni la 2 ani.
 
Totodată, în ultimele 24 de ore, polițiștii constănțeni au controlat 56 de societăți comerciale și PFA.
 
În ceea ce privește situația actualizată privind COVID-19, la nivelul județului Constanța, bilanțul este următorul: 848 de persoane carantinate, respectiv 7.445 de persoane aflate în izolare la domiciliu.
 

„Facem apel către toți locuitorii județului Constanța să respecte TOATE prevederile Ordonanțelor Militare emise. Evitați ieșirile nejustificate din casă, rezumați-vă doar la deplasările în interes de serviciu sau de maximă necesitate! Nu uitați să păstrați distanța față de celelalte persoane și să respectați toate recomandările de igienă reiterate de către specialiști!”, transmite Prefectura Constanța.

 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii