Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:07 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Prefectul Silviu Coșa și Cristina Schipor, directorul DSP Constanța, despre vaccinarea pe Faleză și în centrele comerciale din municipiu

ro

14 May, 2021 12:36 1567 Marime text
  • În aceste momente, prefectul Silviu Coșa și Cristina Schipor, directorul Direcției de Sănătate Publică Constanța fac precizări referitoare la vaccinarea pe Faleza din Constanța, dar și despre maratonul de vaccinare, în marile centre comerciale din municipiu.
Astăzi, prefectul județului Constanța, Silviu Coșa, și directorul DSP Constanța, Cristina Schipor, vizitează centrul de vaccinare de la City Park Mall, unul dintre cele patru centre deschise pentru Maratonul de Vaccinare din acest weekend din Constanța.

Direcția pentru Sănătate Publică Constanța organizează un nou maraton de vaccinare, începând cu data de 9 mai 2021, în marile centre comerciale din municipiul Constanța.

Maratonul va dura 3 zile, iar locațiile sunt VIVO Constanța – bulevardul Aurel Vlaicu 220, City Park Mall – bulevardul Alexandru Lăpușneanu 116C, Centrul Comercial Tom – bulevardul Tomis 391 și Auchan City – șoseaua Mangaliei 195A. Totodată o echipă de vaccinare va fi prezentă și pe faleza de la Cazinoul Constanța.

În județul Constanța, imunizarea se face cu vaccinurile Pfizer, Moderna, AstraZeneca și Johnson&Johnson. Imunizarea în maraton se va face strict cu serul Pfizer, iar programul va fi conform centrelor comerciale.

De menționat este că această campanie are ca scop eficientizarea campaniei de vaccinare la nivel național.

Să nu uităm și că, Direcția de Sănătate Publică Constanța, Instituția Prefectului Constanța, Primăria Municipiului Constanța, Consiliului Județean Constanța și Asociația Română pentru Boli Hepatice (Romanian Association for Liver Diseases – RoALD) organizează în data de 15 mai, între orele 10:00 - 18:00, pe promenada Cazinoului Constanța, campania VENI, VIDI, VICI.

Campania include un maraton de vaccinare anti-Covid și de testare pentru virusul Hepatic C.Imunizarea se va face cu vaccinul Pfizer și va fi asigurată de o echipă mobilă de la cel mai mare centru de vaccinare din județul Constanța, cel de la Pavilionul Expozițional Constanța. 

Evenimentul își propune să vină și în sprijinul pacienților cu hepatita C încă nediagnosticați, diminuând astfel povara pe care această afecțiune o reprezintă pentru pacienți și societate, prin testare-diagnostic-tratament antiviral-vindecare. Testarea se va realiza cu teste rapide de diagnostic.

Avem speranțe mari ca la finalul acestor trei zile să avem rezultate pozitive. Suntem pe o incidență mică, pe scenariul verde. De mâine intră în vigoare noile măsuri de relaxare, trebuie să fim vigilenți.


Trebuie să ne vaccinăm. Ne pregătim, vine ziua Constanței. Vom veni cu ceva nou, astfel încât, ca vaccinarea să fie o atracție. De marți , vom vaccina elevi în licee și în școli,  a transmis Cristina Schipor, directorul Direcției de Sănătate Publică Constanța. 

Așa cum restricțiile au fost implementate gradual, gradual se și ridică

Rata de incidență e 0,85. Așa cum restricțiile au fost implementate gradual, gradual se și ridică. Soluția este vaccinarea , pentru a ajunge la o viață apropae de normalitate. Vor urma și alte inițiative asemănătoare acestui maraton de vaccinare. , a transmis prefectul Silviu Coșa.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii