Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:42 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Prefectul Constanței, George Niculescu „202 de persoane aflate în carantină în centrul din Mamaia au plecat astăzi spre casă”

ro

04 Apr, 2020 15:29 40460 Marime text

202 persoane aflate în carantină la Hotelul Flora din stațiunea Mamaia au plecat spre casă, în județele de domiciliu, a anunțat astăzi prefectul județului Constanța, George Niculescu, printr-o postare pe pagina de Facebook.

„Astăzi, vin către dumneavoastră cu două vești îmbucurătoare: în primul rând, 202 persoane aflate în carantină în centrul din Mamaia au plecat spre casă, în județele de domiciliu. Este vorba despre românii repatriați din Italia, sosiți pe Aeroportul Internațional „Mihail Kogălniceanu” Constanța pe data de 21 martie. Acești oameni se vor întoarce acasă cu ajutorul autocarelor puse la dispoziție de Ministerul Afacerilor Interne. Trebuie să menționez faptul că românii care au stat în carantină în Mamaia provin din toate zonele țării. Spre exemplu, avem 12 persoane din Bacău, 12 persoane din Mehedinți sau 13 persoane din Prahova.

În al doilea rând, vă anunț cu bucurie că 13 persoane, internate până astăzi la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase, au fost declarate vindecate! Este vorba despre pacienți care au provenit din centrele de carantinare și care au fost testate pozitiv cu virusul SARS-CoV-2. Aceștia s-au recuperat rapid, grație schemelor de tratament aplicate de medicii constănțeni. Acum, cele 13 persoane vor fi transportate în județele de domiciliu cu ajutorul ambulanțelor private, iar în următoarele 14 zile vor sta în autoizolare, pentru a elimina orice risc în viitorul apropiat.

Zi de zi ne confruntăm cu situații noi, unele regretabile, altele care ne încurajează să mergem mai departe. Împreună, vom reuși să trecem peste aceste momente, asta este cert. Trebuie doar să fim responsabili, să avem grijă de noi și să stăm acasă! Multă sănătate tuturor!”,a transmis George Niculescu.


Sursă foto: Facebook/ George-Sergiu Niculescu
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii