Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:13 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Petreceri de Crăciun și Revelion? La care putem merge dacă suntem vaccinați sau nevaccinați

ro

09 Dec, 2021 00:00 2593 Marime text
  • Restaurantele vor fi deschise în noaptea dintre ani
  • Foarte puține restricții vor fi pentru serile de Crăciun și Revelion, conform unui document adoptat prin Hotărâre de Guvern
  • Evenimentele organizate în aer liber de Revelion vor fi accesibile tuturor și se vor putea desfășura pe tot parcursul nopții de 31 decembrie spre 1 ianuarie
 
Așa cum bine știți, starea de alertă a fost prelungită până la începutul anului următor, mai exact, până pe 7 ianuarie 2022, însă de sărbători, restricțiile nu vor fi așa aspre ca până acum.
 
Conform Hotărârii de Guvern, restaurantele și cafenelele vor fi deschise, pentru persoanele vaccinate complet, trecute prin boală sau testate, fără restricții de program, atât în noaptea de Crăciun, cât și în noaptea de Revelion, însă barurile, cluburile și discotecile vor fi tot închise.
 
Cel mai important, evenimentele organizate în aer liber de Revelion vor fi accesibile tuturor și se vor putea desfășura pe tot parcursul nopții de 31 decembrie spre 1 ianuarie. În plus, magazinele nealimentare vor fi în continuare deschise, cu respectarea anumitor condiții, pentru publicul larg, independent de dovada vaccinării, testării sau trecerii prin boală.


Iată care sunt, mai exact, toate restricțiile pentru perioada de Crăciun și Revelion:

 
  • restaurantele și cafenelele (inclusiv cele situate în interiorul hotelurilor, pensiunilor sau al altor unități de cazare) vor putea funcționa, doar pentru persoanele vaccinate complet, testate sau trecute prin boală, atât la interior cât și la terasă, doar dacă folosesc până la 50% din capacitatea maximă a spațiului și numai în intervalul orar 05:00 – 22:00. Totuși, va exista o excepție: în perioada 24 – 25 decembrie 2021, adică de Crăciun, precum și în perioada 31 decembrie 2021 – 1 ianuarie 2022, adică de Revelionnu vor exista restricții de program pentru restaurante, cafenele și terasedeci acestea vor putea fi deschise chiar și toată noaptea, cu condiția să nu depășească 50% din capacitatea maximă a spațiului, iar toți cei prezenți să fie vaccinați complet, trecuți prin boală sau testați;
     
  • hotelurile și pensiunile vor putea avea doar clienți vaccinați complet, testați sau trecuți prin boală, care prezintă o dovadă în acest sens;
     
  • barurile, cluburile și discotecile rămân închise în perioada sărbătorilor de iarnă;
     
  • cinematografele, instituțiile de spectacole și concerte își vor putea desfășura activitatea, în spații închise sau deschise, doar pentru persoane vaccinate complet, testate sau trecute prin boală, în intervalul 05:00 – 22:00, cu participarea publicului în proporție de până la 50% din capacitatea maximă a spațiului și cu purtarea măștii de protecție;
     
  • spectacolele, concertele, festivalurile publice și private sau alte evenimente culturale vor putea fi organizate în aer liber, doar pentru persoane vaccinate complet, testate sau trecute prin boală, în intervalul 05:00 – 22:00, cu folosirea a până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, cu asigurarea unei distanțe de minimum 4 metri între fiecare persoană și cu purtarea măștii de protecție; Totuși, va exista o excepție: în perioada 31 decembrie 2021 – 1 ianuarie 2022, adică de Revelion, evenimentele specifice dedicate marcării trecerii în noul an vor putea fi organizate și desfășurate în aer liber fără a fi limitate la un anumit interval orar, la un anumit număr de participanți sau la îndeplinirea anumitor condiții de către aceștia, deci la acestea va putea participa oricine, dar cu respectarea strictă de către organizatori a măsurilor de protecție sanitară ce vizează portul măștii de protecție și a celorlalte măsuri de diminuare a riscului epidemiologic;
     
  • desfășurarea de cursuri teoretice sau de formare profesională care presupun activități practice, workshop-uri și conferințe, inclusiv cele pentru implementarea proiectelor finanțate din fonduri europene, se va putea face, în spații închise sau deschise, în intervalul 05:00 – 22:00, cu folosirea a până la 50% din capacitatea maximă a spațiului (dar fără a depăși 150 de persoane), cu asigurarea unei distanțe de minimum 2 metri între fiecare persoană, precum și cu purtarea măștii de protecție și respectarea normelor de sănătate publică. De asemenea, doar persoanele vaccinate complet, testate sau trecute prin boală vor putea participa la astfel de tipuri de activități;
     
  • accesul în centrele și parcurile comerciale rămâne, în continuare, permis numai pentru persoanele vaccinate complet, testate sau vindecate, iar operatorii economici care își desfășoară activitatea în aceste centre trebuie să se încadreze în intervalul orar 05:00 – 22:00;
     
  • magazinele nealimentare cu o suprafață mai mică de 200 de metri pătrați vor rămâne deschise publicului larg, fără a fi necesară dovada vaccinării, testării sau trecerii prin boală, cu condiția de a se asigura 4 metri pentru fiecare persoană din magazin și a se afișa, la intrare, numărul maxim de persoane care se pot afla în același timp în incintă;
     
  • sălile de sport pot funcționa, doar pentru persoane vaccinate cu schema completă, testate sau trecute prin boală, fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului, dacă se asigură câte 4 metri pentru fiecare persoană din locație;
     
  • piscinele interioare pot funcționa, doar pentru persoanele vaccinate cu schema completă, testate sau trecute prin boală, fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului;
     
  • sălile de jocuri pot funcționa, în intervalul 05:00 – 22:00, doar pentru persoane vaccinate cu schema completă, testate sau trecute prin boală, fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului. Aceeași regulă se aplică și locurilor de joacă pentru copii, fie că sunt situate în spații închise ori în aer liber;
     
  • târgurile, bâlciurile și talciocurile se pot organiza, doar pentru persoane vaccinate complet, testate sau trecute prin boală, fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului; iar
     
  • competițiile sportive se pot putea organiza, doar pentru persoane vaccinate complet, testate sau trecute prin boală, în spații închise sau deschise, în intervalul 05:00 – 22:00, cu folosirea a până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, cu asigurarea unei distanțe de minimum 1 metru între spectatori și cu purtarea măștii de protecție.
 
Se menține obligativitatea organizării, de către firme, a programului de lucru în regim de telemuncă sau muncă la domiciliu pentru cel puțin 50% din angajați, iar, acolo unde specificul activității nu permite, programul de lucru trebuie să fie organizat și să se desfășoare în schimburi, cu respectarea strictă a măsurilor de protecție sanitară.

Sursă foto: pixabay.com
 
 PRECIZĂRI:

 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

 
Citește și:

Cât vor plăti constănțenii pentru cele șapte focuri de artificii din noaptea de Revelion

Care mai sunt zilele libere din 2021 și ce drepturi au angajații
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii