Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:40 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Pastila anti-COVID de la Merck rămâne „activă'' împotriva Omicron

ro

29 Jan, 2022 21:55 1489 Marime text


Pastila anti-COVID produsă de compania farmaceutică Merck rămâne eficientă împotriva variantei Omicron, a declarat vineri compania americană, pe baza rezultatelor a şase studii de laborator.

Tratamentul, numit Molnupiravir, este un antiviral care trebuie administrat rapid după apariţia simptomelor şi luat timp de cinci zile pentru a preveni replicarea virusului.

Rezultatele arată că „Molnupiravir are încă activitate antivirală împotriva Omicron, principala variantă care circulă în întreaga lume", a declarat dr. Dean Y. Li, preşedintele laboratoarelor de cercetare ale Merck.

Aceste studii „oferă o mai mare încredere în potenţialul Molnupiravir de a fi o opţiune de tratament importantă pentru unii adulţi cu cazuri uşoare sau moderate de COVID-19 şi care riscă să dezvolte un caz sever de boală", a mai spus el.

Eficacitatea Molnupiravir împotriva Omicron nu a fost încă evaluată în cadrul studiilor clinice, a precizat Merck, cunoscută sub numele de MSD în afara Statelor Unite şi Canadei, potrivit AGERPRES.

Tratamentul, uneori comercializat sub numele de Lagevrio, a fost aprobat în peste zece ţări, inclusiv în Statele Unite, Regatul Unit şi Japonia.

Sursa foto: unsplash/ Towfiqu barbhuiya

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii