Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:27 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ministerul Sănătății Nu mai sunt libere paturi ATI pentru pacienții bolnavi de COVID-19

ro

09 Oct, 2021 14:40 1042 Marime text
  • La nivel național există 1.537 de paturi de ATI destinate pacienților COVID-19
  • La  nivel national cât și la nivelul Municipiul București nu mai sunt libere paturi ATI pentru pacienții bolnavi de COVID-19

Ministerul Sănătății informează că atât la nivel national cât și la nivelul Municipiului București nu mai sunt libere paturi ATI pentru pacienții bolnavi de COVID-19, altele decât cele rezervate special pentru persoane cu anumite condiții medicale care sunt și confirmate cu SARS-COV-2. 

Conform Ministerului Sănătății, la nivel național există o rezervă operațională de 135 paturi ATI destinate pacienților de COVID-19. 

Redăm comunicatul transmis de Ministerul Sănătății: 

În data de 9 octombrie 2021, conform datelor existente în aplicația alerte.ms, la nivel național există 1.537 de paturi de ATI destinate pacienților COVID-19. 
În București sunt avizate de DSP 335 paturi de ATI pentru pacienții de COVID-19. 

De asemenea, la nivel național există o rezervă operațională de 135 paturi ATI destinate pacienților de COVID-19. 
Aceste paturi sunt activate, în dinamică, acolo unde numărul pacienților ATI depășește capacitatea secțiilor principale. 

 1.593 paturi ATI sunt ocupate la nivelul întregii țări.

La  nivel national cât și la nivelul Municipiul București nu mai sunt libere paturi ATI pentru pacienții bolnavi de COVID-19, altele decât cele rezervate special pentru persoane cu anumite condiții medicale care sunt și confirmate cu SARS-COV-2. 

Se lucrează în continuare pentru operaționalizarea și asigurarea personalului medical necesar pentru alte paturi ATI care vor fi disponibile în zilele următoare.
Menționăm faptul că în procesul de operaționalizare a unor noi paturi ATI se pune accent pe cele destinate persoanelor care prezintă anumite condiții medicale și care sunt și confirmate cu SARS-COV-2 pentru că în aceste cazuri respectivii pacienți prezintă afecțiuni grave ce pot constitui comorbidități și sunt expuși unui risc mult mai mare.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii