Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:33 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

MApN Situația intervențiilor în țară. Militarii continuă distribuirea alimentelor către veteranii de război și văduvele acestora

ro

07 May, 2020 10:03 1772 Marime text

În perioada 6 mai, ora 6.00 – 7 mai, ora 6.00, un număr de 2.418 militari și 563 mijloace tehnice au acționat, în București și în țară, în 496 misiuni de întărire a prezenței, asigurarea fluidizării traficului și sprijin triaj epidemiologic la punctele de trecere a frontierei, paza unor obiective preluate de la Jandarmeria Română, patrulare și sprijinirea forțelor MAI în activități de ordine publică în Capitală şi în alte localități din țară, transport de echipamente medicale şi alte materiale.

În același interval, la Institutul National de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino” au fost prelucrate un număr de 311 teste pentru depistarea infectării cu SARS-CoV-2, fiind în curs de finalizare un număr de 774 de probe.

Militari ai Batalionului 1 CIMIC (cooperare civili-militari) din București continuă activitatea de distribuire a peste 300 de pachete cu produse alimentare de strictă necesitate, asigurate de PROFI România, veteranilor de război și văduvelor acestora din județele Arad, Brașov, Hunedoara, Mureș și Timiș.

Începând de miercuri, 6 mai, cinci camioane militare și 40 militari desfășoară o misiune de transport materiale și echipamente de protecție în Republica Moldova, în cadrul unui convoi al Guvernului României, în sprijinul echipajelor care intervin în lupta împotriva pandemiei generată de Covid-19, în țara vecină. Ajutorul oferit cetățenilor din Republica Moldova constă în 500.000 de măști de protecție de tip FFP2, 25.000 de combinezoane, 5.000 de viziere, 5.000 ochelari de protecție, 200.000 de mănuși, 2.800 cutii de medicamente, 10 izolete cu presiune negativă pentru transportul pe targă și aproximativ 80.000 de litri alcool sanitar.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii