Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:22 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Enoriași adunați în fața Bisericii ”Buna Vestire” din Năvodari. Au fost sesizați polițiștii

ro

24 Apr, 2020 13:41 3127 Marime text

Mai mulți enoriași au fost dispersați astăzi după ce s-au adunat în fața Bisericii „Buna Vestire” din Năvodari. Pentru nerespectarea Ordonanței Militare nr. 3, preotul care oficia slujba s-a ales cu amendă.

Potrivit IPJ Constanța, în cursul zilei de astăzi, în jurul orei 11.30, polițiștii din Năvodari au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că s-ar fi adunat mai multe persoane, în zona unei biserici din centrul localității.

Polițiștii din cadrul Poliției orașului Năvodari, împreună cu polițiști locali s-au deplasat la fața locului, iar persoanelor prezente li s-a pus în vedere să părăsească zona, întrucât încalcă prevederile ordonanțelor militare în vigoare.

În câteva minute de la sesizare, mulțimea a fost dispersată, iar polițiștii au identificat persoana din cadrul Bisericii care a oficiat slujba, fiind vorba despre un bărbat, de 52 de ani, preot. Acesta a fost sancționat contravențional pentru nerespectarea O.M. 3/2020, cu amendă în valoare de 2.000 de lei.

Tot în cursul acestei zile, conducerea I.P.J. Constanța a dispus efectuarea de verificări la Poliția orașului Năvodari, în vederea stabilirii modului în care au fost amplasate echipajele de forțe de ordine pentru ziua în curs.

Sursa foto: Grup Orașul Năvodari
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii