Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:03 16 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Două avioane cu 380 de repatriați din Italia au aterizat la Mihail Kogălniceanu Grupul de Comunicare Strategică. Precizări despre facilitarea revenirii în țară a cetățenilor români

ro

28 Mar, 2020 10:18 2349 Marime text

În continuarea demersurilor Ministerului Afacerilor Externe și ale Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor în vederea facilitării revenirii în țară a cetățenilor români, nerezidenți, care sunt lucrători sezonieri, afectați de restrângerea drastică a activităților economice în care erau angrenați în Italia, precum și a cetățenilor români care se află în Italia în situații deosebite, fără posibilități reale de a continua prezența pe teritoriul Italiei, Ministerul Afacerilor Externe precizează că în cursul serii trecute au revenit în țară 365 de cetățeni români.

Cetățenii români au fost repatriați din Veneția, Italia, cu două curse aeriene, tip charter, operate de o companie privată.

Reînnoim apelurile făcute anterior privind evitarea oricăror călătorii externe care nu sunt absolut esențiale. Astfel de călătorii pot antrena riscuri majore, periclitând siguranța cetățenilor și posibilitatea acestora de revenire în țară.

De asemenea, facem apel la cetățenii români cu domiciliul sau reședința în străinătate de a respecta cu strictețe recomandările autorităților din aceste state și subliniem că deplasările către România nu sunt recomandate. Astfel de deplasări sunt tot mai mult afectate de restricțiile impuse de statele de tranzit, care determină ca posibilitățile de asistență din partea autorităților române să se reducă în mod considerabil, și pot constitui un factor suplimentar de propagare a infecției cu COVID-19, punând astfel în pericol siguranța celor de acasă, a precizat Grupul de Comunicare Strategică.

Citește și: Două avioane cu 380 de repatriați din Italia au aterizat la Mihail Kogălniceanu. Aceștia nu vor mai fi carantinați în centre din județul Constanța
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii