Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:48 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Doi bărbați aflați în Arestul Poliţiei Constanța, testați pentru COVID 19

ro

23 Apr, 2020 11:24 2477 Marime text
Doi bărbați aflați în Centrul de Reţinere și Arest Preventiv al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa au fost testați aseară pentru COVID 19. Rezultatele vor fi gata în câteva ore.
 
Cei doi fac parte din grupul de patru persoane cercetate de oamenii legii din Constanţa pentru contrabandă. Cei doi au fost testați pentru depistarea virusului aseară, bărbații acuzând stări febrile. După un consult medical s-a stabilit ca cei doi aveau temperatura 37,2.
 
Amintim că în cursul zilei de ieri, polițiști din cadrul Biroului Județean de Poliție Transporturi Constanța, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, cu sprijinul Serviciului pentru Acțiuni Speciale al I.P.J. Constanța au pus în aplicare 8 mandate de percheziție domiciliară, într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de contrabandă.
 
Cu ocazia descinderilor au fost identificate și ridicate, în vederea indisponibilizării, 27.000 de țigarete de diferite mărci, fără a avea aplicate timbre de accizare, susceptibile a proveni din activitatea de contrabandă, dar și mai multe sume de bani (8.100 de lire sterline, 6.200 de euro, 3.450 de lei).
 
La sediul Secției Regionale de Poliție Transporturi Constanța au fost conduse pentru audieri 4 persoane, cu vârste cuprinse între 34 și 68 de ani.
În urma probatoriului administrat în cauză, acestea au fost reținute pentru 24 de ore sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentate instanței de judecată cu propuneri corespunzătoare.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii