Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:50 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

COVID-19 Câte persoane au fost imunizate până în prezent în cadrul maratonului de vaccinare al MApN

ro

05 May, 2021 17:12 1139 Marime text
  • 2.800 de persoane vaccinate până în prezent în maratonul de vaccinare organizat de MApN.

În cadrul maratonului de vaccinare organizat în spitalele militare din Brașov, București, Cluj, Constanța, Craiova, Iași şi Timișoara s-au imunizat împotriva COVID-19, până în prezent, circa 2.800 de persoane care nu aveau o programare prealabilă.

Persoanele vaccinate sunt înregistrate direct în RENV și vor fi planificate pentru efectuarea dozei de rapel.

Ministerul Apărării Naționale își intensifică, astfel, aportul adus la efortul național de vaccinare prin extinderea programului de funcționare în regim de 24/24 h, timp de o săptămână, în perioada 4 – 11 mai, într-o primă etapă în centrele de vaccinare organizate de Spitalul de Universitar de Urgență Militar Central din București și unitățile sanitare militare din țară care sunt și centre regionale de depozitare a dozelor de vaccin.

Ministerul Apărării Naționale asigură, în prezent, locuri pentru vaccinarea populației generale în centrele de vaccinare proprii, organizate în cadrul spitalelor militare și în unități militare din Capitală și din țară, deservite de aproape 1.000 de angajați ai ministerului - peste 250 de medici, 500 de asistenți medicali și 200 de registratori.
Suplimentar, MApN a operaționalizat 20 de centre mobile de vaccinare aflate în coordonarea Direcției medicale a MApN, care acționează gradual, începând de miercuri, 21 aprilie, în sprijinul autorităților locale, în localități izolate sau greu accesibile, la propunerea și solicitarea Direcțiilor de sănătate publică județene, conform instrucțiunilor Comitetului național de coordonare a activităților privind vaccinarea împotriva COVID-19.

Sursa foto: Arhivă ZIUA de Constanța
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii