Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:49 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Care sunt localitățile din județul Constanța unde se închid magazinele la ora 18.00, iar circulația este restricționată după ora 20.00

ro

09 Apr, 2021 00:00 6559 Marime text
  • În 15 localități din județul Constanța, începând cu ora 18:00 magazinele se închid astăzi
  • Totodată, circulația este interzisă după ora 20.00
  • De mâine, în trei localități aceste restricții ar putea fi ridicate

Astăzi, 9 aprilie, mai multe localități din județul Constanța vor fi sub umbra restricțiilor date de o incidență mai ridicată de 4 infectări la mia de locuitori, însă mai scăzută de 7,5 infectări la mia de locuitori. Față de cele încadrate acum 2 săptămâni, o parte vor scăpa de mâine, 10 aprilie, de restricțiile de circulație după ora 20.00 și de închiderea magazinelor la ora 18.00.

Așadar, astăzi, se vor aplica restricțiile în următoarele localități: municipiul Constanța, Mangalia, Costinești, Eforie, Ovidiu, Agigea, Cumpăna, Tortoman, Năvodari, Techirghiol, Mihail Kogălniceanu, Lumina, Târgușor, Valu lui Traian și Vulturu.

De mâine, în funcție de ce se întâmplă în cursul zilei de astăzi, ar trebui să fie ridicate restricțiile datorită incidenței scăzute în localitățile Mihail Kogălnicenau, Târgușor și Vulturu.

Pe 8 aprilie, în cadrul CJSU, a fost votată hotărârea nr. 54. Aceasta prevede încadrarea în limitele de incidență cumulată la 14 zile mai mare de 4/1.000 de locuitori și mai mică sau egală cu 7,5/1.000 de locuitori a două U.A.T.-uri (Mangalia și Costinești). Măsurile se aplică pentru o perioadă de 14 zile, începând cu data de 09.04.2021, ora 00:00, urmând a fi reevaluate la finalul acesteia”

Pe 1 aprilie 2021, în cadrul CJSU, a fost votată hotărârea nr. 53. Aceasta prevede încadrarea în limitele de incidență cumulată la 14 zile mai mare de 4/1.000 de locuitori și mai mică sau egală cu 7,5/1.000 de locuitori a 5 U.A.T.-uri (Eforie, Ovidiu, Agigea, Cumpăna, Tortoman. Conform hotărârii „Se constată încadrarea în limitele de incidență cumulată la 14 zile mai mare de 4/1000 de locuitori și mai mică sau egală cu 7,5/1000 de locuitori a 5 U.A.T. – uri (Eforie, Ovidiu, Agigea, Cumpăna, Tortoman)”.


Pe 26 martie, a fost luată decizia să se aplice măsurile pentru opt localități, care la data respectivă avea următoarea situație epidemiologică:
  • Municipiul Constanţa - 5.82/1000 de locuitori - 1815 de cazuri active
  • Oraş Năvodari - 4.22/1000 de locuitori - 184 de cazuri active
  • Lumina - 5.72/1000 de locuitori - 68 de cazuri active
  • Mihail Kogălniceanu - 4.24/1000 de locuitori - 43 de cazuri active
  • Oraş Techirghiol - 4.42/1000 de locuitori - 38 de cazuri active
  • Târguşor - 4.39/1000 de locuitori - 7 de cazuri active
  • Valu lui Traian - 5.07/1000 de locuitori - 88 de cazuri active
  • Vulturu - 5.6/1000 de locuitori - 4 de cazuri active

Măsuri aplicabile în U.A.T.-urile în care incidenta cumulată la 14 zile este mai mare de 4/1.000 de locuitori și mai mică sau egală cu 7,5/1.000 de locuitori

 
  1. Se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în zilele de vineri, sâmbătă și duminică în intervalul orar 20.00 – 05.00, cu următoarele excepții:
  2. deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;
  3. deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, precum și pentru achiziționarea de medicamente;
  4. deplasări în afara localităților ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane, și care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;
  5. deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/ însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori decesul unui membru de familie;
  6. În toate localitățile se permite circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, în perioada 3 aprilie - 4 aprilie 2021, în intervalul orar 20,00 - 2,00 pentru deplasarea și participarea la slujbele religioase;
  7. Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional, prevăzut la pc. 1, lit. a), persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, legitimația de serviciu sau adeverința eliberată de angajator ori o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil.
  8. Pentru verificarea motivului deplasării în interes personal, prevăzut la pc. 1, lit. b)-d), persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil.
  9. Se instituie obligația pentru operatorii economici care desfășoară activități de comerț/prestări de servicii în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private, să își organizeze și desfășoare activitatea în zilele de vineri, sâmbătă și duminică în intervalul orar 5,00 - 18,00.
  10. Prin excepție de la prevederile pc. 6, în intervalul orar 18.00-05.00, operatorii economici pot activa doar în relația cu operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu.
  11. Prin excepție de la prevederile pc. 6, unitățile farmaceutice, benzinăriile și operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu, precum și operatorii economici din domeniul transportului rutier de persoane care utilizează autovehicule cu capacitate mai mare de 9 locuri pe scaune, inclusiv locul conducătorului auto, și cei din domeniul transportului rutier de mărfuri care utilizează autovehicule cu masa maximă autorizată de peste 2,4 tone, își pot desfășura activitatea în regim normal de muncă, cu respectarea normelor de protecție sanitară.
  12. Se suspendă activitatea operatorilor economici desfășurată în spații închise în domeniul sălilor de sport și/sau fitness.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii