Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:04 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Acțiuni de verificare pentru prevenirea răspândirii virusului SARS-COV 2

ro

13 Feb, 2021 12:54 1667 Marime text

În cursul zilei de vineri, 12 februarie, a.c., personalul Ministerului Afacerilor Interne, alături de reprezentanți ai altor instituții, au participat la peste 1450 acțiuni pentru verificarea modului în care au fost respectate măsurile pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV-2.

În acest context, au fost verificate aproape 70.000 persoane, peste 4.500 operatori economici, aproximativ 250 de operatori transport persoane și peste 8.800 obiective de interes, precum restaurante, terase sau fast food-uri.

În total, echipele mixte de control au aplicat 4.597 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 800.000 lei, cele mai frecvente abateri constatate fiind nerespectarea măsurilor privind carantina sau izolarea, nepurtarea măștii de protecție ori pentru nerespectarea distanțării fizice.

De asemenea, au fost sancționate contravenții precum nerespectarea măsurilor privind organizarea sau participarea la evenimente publice sau private și nerespectarea restricțiilor privind deplasarea persoanelor.

Efectivele angrenate în misiunile de control au fost formate din aproximativ 17.000 polițiști, jandarmi, polițiști de frontieră, pompieri, polițiști locali, reprezentanți ANSVA, ANPC, angajați ai Ministerului Sănătății, ai Ministerului Muncii și Protecției Sociale, angajați ai Ministerului Transporturilor și Infrastructurii și reprezentanți ai autorităților locale.

Tot în cursul zilei de vineri, în urma controalelor menționate, personalul MAI a întocmit un dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor, în care este cercetată o persoană.

La linia telefonică TELVERDE au fost primite 12 apeluri, acestea fiind fost direcționate pentru verificări la nivelul municipiului București și a 7 județe. Dintre acestea, patru s-au confirmat.

Personalul MAI va continua activitățile pentru prevenirea și combaterea faptelor care favorizează răspândirea virusului SARS-CoV-2.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii