Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:30 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Constănțeanul supărat. Împreună salvăm Peninsula! O nouă campanie de strângere de semnături pentru anularea Regulamentului

ro

08 Dec, 2021 00:00 3383 Marime text
  • Zona Peninsulară, zona emblematică a orașului Constanta, unde crestinii,musulmanii si armenii traiesc în armonie de secole întregi și trebuie să își recapete gloria mult meritată
  • Prin Hotărârea Consiliului Local Constanța nr. 294/31.08.2021 a fost aprobat Regulamentul de acces în Zona Peninsulară a Constanței
  • Din 15 noiembrie Regulamentul a intrat în vigoare și tot de atunci viața peninsularilor s-a schimbat iremediabil
  • Pe rolul instanțelor, se află mai multe dosare prin care s-a cerut suspendarea executării hotărârii consiliului local, procese deschise de avocatul Mirela Doicescu, din cadrul Baroului Constanța, în numele unor agenți economici, persoane fizice dar și reprezentanți ale unor culte, care ființează în Peninsulă
  • Și tot pe 15 noimebrie au fost montate și barierele de acces în zonă, aspect care nemulțumește profund comunitatea
  • ”Împreună salvăm Peninsula!", este mesajul unei constănțence care a inițiat o nouă campanie de strângere de semnături pentru anularea Regulamentului Zonei Peninsulare
 
 
Zona Peninsulară, zona emblematică a orașului Constanta, unde crestinii,musulmanii si armenii traiesc în armonie de secole întregi și trebuie să își recapete gloria mult meritată.

Prin Hotărârea Consiliului Local Constanța nr. 294/31.08.2021 a fost aprobat Regulamentul de acces în Zona Peninsulară a Constanței.

Din 15 noiembrie Regulamentul a intrat în vigoare și tot de atunci viața peninsularilor s-a schimbat iremediabil.

Pe rolul instanțelor, se află mai multe dosare prin care s-a cerut suspendarea executării hotărârii consiliului local, procese deschise de avocatul Mirela Doicescu, din cadrul Baroului Constanța, în numele unor agenți economici, persoane fizice dar și reprezentanți ale unor culte, care ființează în Peninsulă.
 
Și tot pe 15 noiembrie au fost montate și barierele de acces în zonă, aspect care nemulțumește profund comunitatea.


 
Publius Ovidius Naso, nu mai dorește să vegheze în singurătate!
 
 
„În 2021 o comunitate se trezește izolată peste noapte de restul orașului, cu două bariere. 33 de hectare devin subit pietonale. Nu am crezut că e posibil într-o democrație. Ce ni se întâmplă concret?

Bătrânii pot muri de foame, pentru că mașina pâine sau de butelii nu mai este lăsată să intre în zonă, cabinetele medicale nu-și pot primi pacienții cu mobilitate redusă decât dacă vin pe jos aproape un kilometru, muzeele au ajuns să care vestigile antice cu căruciorul, morții sunt cărați pe brațe până la bariere (pentru că mașinile mortuare nu au acces).

Persoanele cu handicap au fost date uitării și nici măcar taxiul nu le poate transporta. Taxiurile nu acces în zonă. Doar rezidenții norocoși mai pot intra cu o mașină, dar nu au unde parca pentru că zona a fost împânzită peste noapte de semne de parcare interzisă.

Nu mai vorbim de agenții economici (restaurante, pensiuni, librării, mici magazine locale, firme de shipping) care riscă să intre în faliment, unii au intrat deja. 33 de hectare înconjurate de stâlpișori montați fără nici un fel de avize. În caz de calamitate noi riscăm să fim următorul COLECTIV.

Vă sună real? Nu este scenariu de Netflix, se întâmplă la noi în Constanța în Zona Peninsulară și mâine se poate întâmpla în cartierul tău.
Avem nevoie de ajutorul tuturor, ca tu să nu ai nevoie mâine de ajutorul nostru!

Împreună salvăm Peninsula!", este mesajul unei constănțence care a inițiat o nouă campanie de strângere de semnături pentru anularea Regulamentului Zonei Peninsulare.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Citește și:

Regulamentul de acces în Zona Peninsulară nu a fost suspendat. Constănțenii au scandat sub ferestrele Primăriei Constanța - „Să vă fie rușine”! (VIDEO)

Curtea de Apel Constanța, chemată să ridice barierele din Zona Peninsulară!

 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii