Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:09 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Constănţeanul supărat „Domnule primar Făgădău, veniţi în Palazu Mare, pe strada Valea Morii, să vedeţi cât noroi e aici!“

ro

14 Feb, 2020 00:00 4550 Marime text

Locuitorii de pe strada Valea Morii din cartierul Palazu Mare sunt nemulţumiţi că Primăria Constanţa nu le asfaltează strada, cu toate că promisiuni în acest sens au făcut făcute cu mulţi ani în urmă. „Vă bateţi joc de noi de atâţia ani! Aţi asfaltat unde aţi vrut voi. Şi noi, cei care locuim pe strada Valea Morii, plătim taxele şi impozitele la zi şi voi vă bateţi joc de noi. Nu vreţi să asfaltaţi strada de mai bine de cinci ani. Domnule primar, Făgădău, faceţi-vă datoria! Aveţi pretenţii să vă votăm, în schimb nu faceţi nimic pentru noi. Veniţi în Palazu Mare, pe strada Valea Morii, pe partea cu lacul, şi să vedem dacă reuşiţi să ieşiţi cu maşina, la cât noroi e aici, parcă trăim în anii 60!”, susţine un localnic din zonă, într-un mesaj adresat redacţiei.


Municipalitatea susţine că în cartierul Palazu Mare, ca de altfel în toate cartierele din oraş, se lucrează pe baza unei planificări. În aceste zile, angajaţii SC Confort Urban SRL continuă lucrările de consolidare a infrastructurii trotuarelor în cartierul Palazu Mare. Pe strada Santinelei, porţiunea cuprinsă între strada Alexandru Sahia şi strada Dumbrăveni, bordurile vechi sunt înlocuite cu unele moderne, iar pe strada Dumbrăveni muncitorii continuă decopertarea zonei pietonale.

Programul de modernizare a tramei stradale va include şi recondiţionarea carosabilului. După finalizarea reabilitării trotuarelor, carosabilul va fi decopertat pentru a fi asfaltat. Pentru a nu îngreuna intervenţia utilajelor, locuitorii oraşului sunt rugaţi să nu staţioneze autovehiculele în zonele în care se execută lucrări.


Citeşte şi:


Primăria Constanţa Borduri moderne şi trotuare recondiţionate în cartierul Palazu Mare
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii