Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:46 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Personalul sanitar de la Spitalul Județean Constanța și Spitalul de Pneumoftiziologie, cazat la hotel, în vederea prevenirii răspândirii COVID-19

ro

05 May, 2020 00:00 8222 Marime text

Consiliul Județean Constanța a organizat achiziție pentru servicii de cazare în spații hoteliere și servicii de masă pentru personalul care lucrează în sistem de ture sau gărzi din sistemul sanitar – Spitalul Clinic Județean de Urgență ”Sf. Apostol Andrei” Constanța și Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Constanța, în vederea prevenirii răspândirii virusului COVID-19.

Serviciile de cazare în spații hoteliere se achiziționează pentru 43 de persoane, pentru o perioadă de 15 zile, cu posibilitatea de prelungire cu maxim 7 zile, în măsura în care situația o impune, în 22 camere duble în hoteluri sau apart-hoteluri, clasificate minim 3 stele, situate în municipiul Constanța (inclusiv stațiunea Mamaia), în cadrul cărora se vor asigura 3 mese/zi (mic dejun, prânz, cină) și 2 l apă plată/persoană/zi.
A depus ofertă un singur operator economic – Merkal SRL (Hotel Merty).
Reprezentanții CJC au făcut precizarea că și-a manifestat interesul în participarea la procesul de achiziție inclusiv Hotel Flora, în sensul că a transmis un e-mail la ora 11:58, înregistrat de primire sub nr. CJC 11950/30.04.2020, însă e-mailul respectiv nu conținea (în atașament) nicio ofertă (nici propunerea tehnică și nici propunerea financiară). Prin urmare, e-mailul transmis nu a putut fi luat în considerare ca ofertă, având în vedere prevederile art.3 alin.(1) lit. hh) din Legea nr.98/2016 actualizată. Contractul a fost atribuit ofertantului Merkal SRL cu o valoare totala de 91.912.50 lei pentru un număr de 43 de cadre medicale.
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii