Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:32 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#ConstantaEsteBine - „Să-l iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți” Organizația Religioasă „Martorii lui Iehova”, mesaj emoționant pentru cei care au gestionat criza COVID-19

ro

11 Jun, 2020 00:00 2655 Marime text
  • Un mesaj emoționant a fost transmit de Cultul creștin „Organizația Religioasă «Martorii lui Iehova»”
  • Ei au ținut să mulțumească tuturor care s-au implicat în criza cu noul coronavirus

Cultul creștin „Organizația Religioasă «Martorii lui Iehova»” transmite sincerele sale cuvinte de prețuire pentru felul în care a fost gestionată și continuă să fie gestionată situația de criză impusă de pandemia globală cu COVID-19.

„Momentele de cumpănă din ultimele luni în care ne-am regăsit deopotrivă cu toții, indiferent de convingeri, de statut social, de idealuri și de năzuințe, au pus greu la încercare societatea în care trăim. Totuși copiii, tinerii, adulții și vârstnicii, cu toții am fost solidari și am înfruntat cu tenacitate necazurile ivite  și continuăm să o facem. Așa cum citim în Sfintele Scripturi, în aceste vremuri de mare chin, am învățat ‘să plângem cu cei care plâng’. (Epistola Apostolului Pavel către Romani)”, transmite biroul de presă al Cultului creștin „Organizația Religioasă «Martorii lui Iehova»” 
Medici, pompieri, jurnaliști, autorități locale și naționale, se află pe lista de aprecieri a cultului creștin „Organizația Religioasă «Martorii lui Iehova»”. Aceștia au luptat și au transmis informații către cetățenii României a fost lăudată prin vorbele transmise.
„Recunoștința noastră se îndreaptă către toți cei care ne-au ajutat și ne ajută să trecem mai ușor prin aceste vicisitudini: cadrele medicale, departamentele pentru situații de urgență, presa, guvernul, președinția, autoritățile locale, care s-au aflat și se află deopotrivă în linia întâi a acestei bătălii dureroase cu un dușman invizibil și periculos. Toată această muncă susținută în folosul semenilor dumneavoastră reprezintă oglindirea fără echivoc a binecunoscutelor cuvinte ale Domnului nostru Isus Cristos: „Să-l iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți”. (Evanghelia după Matei)
De aceea, vă adresăm tuturor un sincer MULȚUMIM”, au transmis reprezentanții cultului creștin.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii