Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:08 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#ConstanțaEsteBine - Mii de elevi au nevoie de ajutorul nostru pentru a-și continua studiile „Am încrederea că ni se vor alătura și alte persoane care își doresc o Românie a oamenilor educați”

ro

14 Apr, 2020 00:00 3580 Marime text

Nu este o noutate și nici un fapt ce trebuie ascuns, și anume că, în această perioadă de suspendare a programului școlar cotidian, elevii care provin din familii cu situații materiale precare nu dispun de oportunitatea de a participa la procesul de predare-învățare prin platformele din mediul online. De asemenea, aceștia nu au acces la informațiile vitale necesare formării lor și promovării examenelor naționale care se apropie. În acest sens, Consiliul Județean al Elevilor Constanța și Inspectoratul Școlar Județean Constanța au lansat invitația antreprenorilor constănțeni de a le oferi sprijin copiilor aflați în această postură vulnerabilă, prin achiziționarea unor device-uri ce să faciliteze continuarea actului educațional în regim virtual.

„Este trist faptul că, în județul Constanța, există peste 4.500 de elevi care nu au acces, în această perioadă, la device-uri care să le poată facilita educația la distanță de care se tot vorbește. Ne simțim îndatorați, pe această cale, să facem tot ce ne stă în putință pentru ca fiecare elev să aibă acces la actul instructiv-educativ, indiferent de situația materială. Elevii pe care îi vom susține și cărora le vom oferi șansa de a-și putea recupera sau aprofunda materia vor fi, în câțiva ani, pilonii societății românești. Trebuie să investim în elevi astăzi, ca să putem dispune mâine de o forță de muncă instruită și de o societate bazată pe valori și principii de viață bine definite. Dacă statul nu îi ajută, este timpul ca, alături de mediul privat, să fim schimbarea pe care vrem să o vedem în timp de pandemie!”, afirmă Silviu Morcan, președintele Consiliului Județean al Elevilor Constanța.
Întrebat cine a dat startul acestei campanii, Silviu ne-a mărturisit că a primit un telefon de la Sorin Iacob, administrator Europal Alpin SRL, care dorea să știe unde ar putea dona, inițial, 15 tablete.
De ce, Sorin Iacob, ți-ai dorit să faci acest gest? „Am hotărât că nu este suficient să donez către o asociație și trebuie să fac mai mult de atât pentru comunitate în aceste momente dificile. Drept urmare, mi-am pus mintea la contribuție și mi-am imaginat România după ce vom depăși acest moment. Pe lângă alte multe probleme, am realizat că în Romania vom avea foarte mulți elevi rămași în urmă cu materia sau, mai grav de atât, care nu vor putea susține/promova bacalaureatul sau examenul de capacitate pentru că nu au avut posibilitatea să acceseze cursurile online. Am luat imediat legătura cu un director de școală din rural care, din păcate, mi-a confirmat temerea: la școală din comună existau 15 elevi care nu aveau posibilitatea să participe la cursurile online din lipsa unei tablete/laptop. Am hotărât să achiziționez 15 tablete pentru acei copii, tablete care au și ajuns în posesia lor și, mai departe, să aduc la cunoștința colegilor mei de partid situația, în speranța că își vor dori și ei să se implice în această acțiune. Răspunsul lor a fost pe măsură, încă 21 de tablete vor ajunge la elevi din clasele a VIII-a si a XII-a din mediul rural. În continuare, pentru că nu dorim să ne oprim aici, vom continua campania prin RO100 Constanța si am încrederea că ni se vor alătura și alte persoane care își doresc o Românie a oamenilor educați. Împreună facem diferența!”, a declarat Sorin Iacob pentru ZIUA de Constanța.
 
Mâine, celelalte 21 de tablete vor ajunge la copiii din Seimeni, Siliștea, Topraisar și Amzacea.
 
Citește și:

#ConstanțaEsteBine - Apel la solidaritate adresat de ISJ și CJE Ajutați elevii constănțeni cu echipamente pentru #școaladeacasă!

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii