Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:23 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#ConstantaEsteBine Jocul Limbajul Iubirii (ziua 14 din 22)

ro

04 Sep, 2020 09:20 1789 Marime text
Despre servicii - partea a 2a
Gesturile de iubire sunt numeroase. Unul dintre ele este cel de a ne face util celui pe care dorim sa-l impresionam. Ne exprimăm iubirea încercând să facem diverse lucruri, banale dar cărora le dăm semnificație afectivă.
O cămașă călcată impecabil, casa curată, o față de masă albă și mâncarea caldă la venirea acasă de la muncă reprezintă declarații de iubire ale unei soții pentru soțul ei.
Serviciile presupun grijă, spirit organizatoric, timp, efort și energie.
A gestiona o casă, mai ales în prezența copiilor sau a animalelor de companie reprezintă un serviciu de sine stătător.
Eforturile încetează să mai fie corvezi și se pot transforma în ofrande ale afecțiunii și prețuirii pentru ceilalți.
Când toate sarcinile (serviciile) sunt executate cu iubire, atunci acestea sunt incluse în Limbajul iubirii ce menține coerența cuplului sau a familiei.
Voi da exemple de ”servicii” care reprezintă Limbaj de iubire (este important să le vedem cu alți ochi, dragii mei, este chiar vital să le încărcăm cu iubire, pentru că de acolo vin toate):
cumpărături zilnice, gătit mâncare, spălat și călcat rufe, dat cu aspiratorul, șters praful, șters geamurile, dus gunoiul, șters urmele de pe oglindă sau de pe parbriz, adunat firele de păr din scurgerea căzii sau chiuvetei, ordonarea cărților, actelor și a bibliotecii, curățat și aspirat mașina, buna funcționare a aparaturii electrocasnice, a ușilor, întrerupătoarelor și balamalelor, tunsul ierbii, greblarea frunzelor și întreținerea grădinii și multe altele.
Serviciile ca limbaj al iubirii au fost exemplificate în Biblie prin pilda lui Cristos care a spălat picioarele ucenicilor.
Multe persoane simt iubirea celuilalt atunci când primesc servicii din partea sa; și își pot exprima iubirea prin serviciile oferite.
Majoritatea părinților își exprimă Limbajul de iubire către copii prin ceea ce fac pentru ei, prin totalitatea acțiunilor și îngrijirilor oferite.
În perioada de ”curtare”, multe persoane se implică în diferite acțiuni pentru a fi împreună mai mult timp.
Am văzut cupluri făcând sarmale împreună (o activitate distractivă când o faci într-o bucătărie mică, ce presupune intimitate și ocazie de a râde mult și a te hârjoni) sau spălând mașina (și udându-se reciproc, din belșug).
După legalizarea relației, după căsătorie sau mutarea împreună, Limbajul iubirii sub forma serviciilor este înlocuit cu o specializare - fiecare preia anumite activități, le face exclusiv doar el (ea) și extinde reproșuri către celălalt (pentru că dispare timpul petrecut împreună).
Gary Chapman, în cartea sa ”Cele cinci limbaje ale iubirii” spune că reproșurile sunt o modalitate ineficiente ca să-l faci pe celălalt să te iubească.
Pentru a fi eficiente, reproșurile trebuie însoțite de explicații.
Când o persoană insistă să facă un lucru într-un anumit fel și doar în acel fel, i se poate spune blând: ”mi se pare că acest lucru este foarte important pentru tine, dar cumva mă simt exclus; poți să-mi explici mai mult?”
Putem spune orice persoanelor apropiate, dacă folosim Limbajul iubirii. Acesta deschide dialogul și-l menține eficient.
Să oferim servicii dar și să discutăm deschis, solicitând timp petrecut împreună cu ceilălalt (ceilalți) ne stă mereu la îndemână.
Serviciile ca Limbaj al iubirii ne permit să ne raportăm la cele mai banale activități, la rutina repetitivă a zilei, ca expresie a afecțiunii și grijii pe care o purtăm celor din jur.
Facem ceea ce facem din iubire, din grijă, din considerație și din profundă afecțiune pentru ceilalți.
Stăteam la coadă într-un supermarket și în fața noastră un client se mișca foarte încet. Dar foarte foarte încet. Vânzătoarea era și ea răbdătoare. În schimb eu mi-am pierdut puțin răbdarea și am strecurat o replică răutăcioasă către partenerul meu. Inițial, acesta a răspuns în modul defenisiv obișnuit, care îmi produce escaladarea conflictului verbal. După care s-a repliat rapid și folosind Limbajul Iubirii a spus: ”de fapt, mișcatul încet al acestui domn ne-a permis să petrecem mai mult timp împreună”.
Am fost redusa la tăcere și mi-am schimbat instant vibrația interioară.
Așa era.
Dacă am putea vedea fiecare activitate (chiar și cele mai plictisitoare) drept servicii componente ale Limbajului iubirii, am realiza cum ziua noastră este plină de Iubire.
Așa cum vă spuneam și în postările anterioare, nu există nimic în afară de Iubire.
Datul cu mătura sau ștersul prafului devin gesturi de mare iubire - pentru cei din jur, dar și pentru casa în care ne aflăm și obiectele din ea. Prețuim tot ceea ce există în jurul nostru și ne arătăm iubirea prin gesturile noastre zilnice - prin servicii.
Pentru a învăța Limbajul iubirii prin servicii, este nevoie să depășim multe prejudecăți cu privire la rolurile de soț și soție (cel mai adesea). Și să participăm la activități comune, de dragul timpului petrecut împreună.
Spălăm mașina împreună, dar și gătim sau facem curat împreună. Ștergem geamul împreună, dar și ducem gunoiul împreună.
Facem din orice aparentă corvoadă un serviciu de împărtășire a timpului și companiei celuilalt.
Avem nevoie să fim dispuși să examinăm propriile prejudecăți și să renunțăm la ele. Nu ne servesc la nimic. Dar satisfacerea nevoilor afective ale partenerului (partenerei) ne aduce o mulțime de avantaje.
Transformăm reproșurile în inițieri de conversații interesante, explicative, ce clarifică propriile noastre nemulțumiri.
O soție cu depozitul afectiv plin, care te așteaptă acasă cu ochii sclipind de iubire și cu toate treburile îndeplinite, cântând și cu stare de bucurie, este capabilă să umple rezervoarele de iubire ale soțului și copiilor.
Cea mai eficientă modalitate de a comunica celeilalte persoane care servicii doriți să vă fie oferite pentru a fi incluse în Limbajul iubirii este să faceți o listă cu patru dintre ele.
Tema zilei de astăzi în Jocul Limbajul Iubirii este să nominalizați patru servicii, patru activități, care dacă ar fi făcute împreună (cu partenerul, cu prietenii, cu ceilalți din jur) v-ar face să vă simțiți iubit/iubită.
După ce lista este clară, cereți și celuilalt (celorlalți) să facă propriile lor liste.
Și împărtășiți-le apoi, seara, într-un moment de liniște.
Spuneți cu maximă sinceritate celor de lângă voi:
- ”Mă simt iubit atunci când vii cu mine la cumpărături”,
- ”Mă simt iubită când poți să gătești în unele seri, după o zi grea la serviciu”,
- ”Mă simt iubit când mă însoțești la pescuit”.
- ”Mă simt iubit când nu comentezi atunci când petrec mai mult timp în raionul de bricolaj la supermarket”.
Listele sunt foarte utile, pentru că sunt punctuale și rezumative. Dintr-o privire înțelegem foarte multe și căpătăm o viziune de ansamblu.
Făcând exercițiul de astăzi, singur sau împreună cu ceilalți, vă amintiți și le amintiți tuturor: ”Te iubesc (vă iubesc). Și serviciile mele sunt doar modalități de a-mi aminti mie însămi cât de mult te iubesc (vă iubesc)”.
Importanța serviciilor ca Limbaj de iubire este mult mai mare decât poate ați realizat în postarea de ieri. De aceea am revenit astăzi cu un exercițiu și o explicație detaliată a Limbajului iubirii prin servicii.
Pentru că puteți trăi întreaga zi oferind celorlalți dovezi de iubire.
Și puteți considera fiecare gest pe care îl faceți - de la o hârtie ridicată de jos și pusă la coș, și până la gătit masa de prânz / seară pentru cineva - drept o componentă a Limbajului de iubire.
Astăzi spuneți ”te iubesc - mă iubesc - iubesc” cu fiecare acțiune, nu contează cât de măruntă sau aparent repetitivă este.
O activitate mai aparent umilitoare și puțin măgulitoare decât spălarea picioarelor cuiva, nu poate exista.
Și totuși, Iisus a făcut-o ca exemplificare a slujirii în numele iubirii.
Cel care oferă servicii cu iubire schimbă vibrația sa interioară, alegând să FIE iubire.
Iubirea este o alegere.
Iubirea este o vibrație interioară.
Viața noastră poate fi continuu iubire.
Atât este de simplu.
Să facem exercițiul simplu al zilei și să petrecem Ziua Sfintei Vineri, ziua Iubirii - vorbind doar în Limbajul Iubirii - cu toate ”dialectele” sale.
Pe mâine, dragii mei frumoși!
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii