Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:24 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#ConstanțaEsteBine Gest admirabil al actorilor Teatrului de Stat Constanța. Au donat 10% din salarii (galerie foto+document)

ro

15 Apr, 2020 12:38 3050 Marime text

Astăzi, la ora 14, în curtea Spitalului Județean Constanța vor fi aduse toate materialele achiziționate în urma unei impresionante donații făcute de angajații din toate departamentele Teatrului de Stat Constanța, instituție în subordinea Consiliului Județean Constanța.

Cu suma rezultată în urma donării a 10% din salariul lor, au fost achiziționate materiale de protecție împotriva contaminării cu virusul Sars-Cov2, pentru cadrele medicale ale Spitalului Clinic Județean de Urgenţă „Sf. Apostol Andrei”: 600 de măști de protecție KN95 (FFP2), 360 de halate chirurgicale sterile, 40 litri de igienizant de mâini (70% alcool).

Gestul este unul de admirație, solidaritate şi respect faţă de cei care sunt acum în prima linie a acestui război şi dovedesc eroism, chiar dacă nu beneficiază de toate instrumentele de luptă şi de protecţie împotriva pandemiei. Este, în același timp, şi un simbol al responsabilității pe care oamenii de teatru înțeleg să o dovedească față de comunitatea în care trăiesc.

„Noi, angajaţi ai Teatrului de Stat Constanţa, dorim să fim un exemplu, un model pentru toţi cetăţenii care ar putea să dea o mână de ajutor acum, când este nevoie.
Ne manifestăm speranţa ca, în această situaţie de o gravitate extremă, toți cei care au posibilitatea de a ajuta, direct sau indirect, să dea dovadă de responsabilitate şi spirit civic, și, împreună, venind în sprijinul autorităților locale și centrale, vom crea în spitale toate condiţiile pentru ca, protejându-se ei înşişi cât mai bine posibil, medicii, asistenţii, infirmierii să poată ajuta populaţia oraşului şi judeţului Constanţa”.

 
În secțiunea Documente găsiți lista celor care au consimțit să doneze
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii