Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:49 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#ConstanțaEsteBine Fac tot ce pot mai bine

ro

25 May, 2020 00:00 2004 Marime text

În fiecare moment al vieții mele, în fiecare „prezent" etern în care exist, fac tot ce pot mai bine.
Vocea din mintea mea, o maimuță flecara și mereu critică, vine cu povești și cu veșnice comentarii. Dacă este așa.....dacă este altfel......dacă celălalt face așa sau așa.....
Când respir sau am activități fizice pe care îmi focalizez atenția (curățenie, sport, activități artistice, rezolvat probleme curente etc), mintea mă ajută prin focalizare și devine aliată mea.
Dacă mă relaxez și doresc să mă odihnesc sau să contemplu, mintea cea activă începe plimbarea prin lumea fanteziei.





Una dintre poveștile favorite ale minții este legată de „dacă acolo ai fi făcut așa și pe dincolo.....rezultatele ar fi fost altele". Că orice poveste, această este o fantezie sau o minciună. Dar în baza ei, apar reacții emoționale și chiar reacții fizice (gol în stomac, respirație superficială, amorțeală a mâinilor și picioarelor, slăbiciune, amețeală și multe altele).
Povestea „despovestita" pe care o ofer de la un timp minții mele se cheamă „fac ce știu și pot mai bine cu resursele pe care le am".
Când folosesc această replică, mintea tace. Pentru că recunoaște un adevăr.
Într-un moment de foarte mare oboseală fizică, ce-am putut face mai bine a fost să mă culc și să dorm 14 ore. Nu am mai putut acționa, scrie sau face nimic altceva. Și acest lucru a fost ce am putut face mai bine, în beneficiul corpului fizic.
În alte momente de prezența, odihnă și luciditate, am putut lua decizii rapide și importante.
Fiecare moment prezent are energia să, iar corpul are posibilitățile sale.
Adevărul suprem, dincolo de minciunile povestite ale minții, este că fiecare nu facem decât ce putem mai bine în fiecare secundă și moment al vieții.
Așa încât, critică și judecată interioară (sau exterioară) sunt doar neadevăruri. Povești. Fantezii.
Fac tot ce pot mai bine în fiecare moment.
Fiecare din noi facem ce putem mai bine CHIAR ACUM.
Dacă am putea să facem diferit, am face-o.
Azi mă iubesc. Mă prețuiesc. Și mă îngrijesc.
Și va iubesc. Va prețuiesc. Și mă îngrijesc de voi reamintindu-vă adevăruri importante.
Să ne eliberăm de minciuni și să despovestim poveștile.
Suntem Adevăr.
În fiecare moment facem ce putem mai bine.
Cu iubire, tuturor.


Sursa text și foto: Facebook Zyanna Orinda
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii