Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:04 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#ConstantaEsteBine 24 septembrie 2021. Etape de viață

ro

24 Sep, 2021 15:35 1790 Marime text


Schimbările sunt normalul vieții.

Dar asta nu le face mai ușor de dus, mai simplu de traversat sau mai facil de integrat.
Schimbările vin, atunci când vin.

Ca anotimpurile.

Ființele umane își doresc, mental, schimbarea și o urăsc cu toate puterile atunci când se întâmplă și înseamnă disconfort și ieșirea din ”normalul” cotidian.

Ambivalența emoțională (iubim și urâm același lucru, aceeași persoană, aceeași circumstanță) este normalul și naturalul ființei umane.
Ne-ar fi foarte greu să avem emoții simple, pure, ca atare. Ar fi mult prea intense pentru sistemul nostru nervos. De aceea, în multă fericire, trebuie să fie și o doză de nefericire, în succes sunt și părți de eșec, sau în iubire, apar momente de ură sau invidie.
Indiferent ce spun și cum clasifică psihologii aceste trăiri umane, ambivalența este naturală și normală.

Dacă ne uităm afară pe geam sau ne plimbăm într-o zi de toamnă, când suntem zgribuliți de frig, ne bucurăm de soarele care se strecoară uneori printre nori sau de o un loc încă înverzit dintr-un parc sau o peluză. Amestecul de stări, de emoții, de trăiri permit să savurăm viața, exact ca pe o masă. Cu mai multe feluri și ingrediente, combinate măiastru.

Vă invit alături de Cristela Georgescu și de mine la un ultim Atelier realizat în formula noastră de echipă. Am decis să oprim activitățile noastre comune, pentru a ne putea focaliza fiecare pe provocările și schimbările din viața personală. Ne-am bucurat mult de colaborare, de echipa pe care am format-o și de tot ce am realizat împreună. Luăm o pauză de la toate activitățile educaționale și de consultații împreună și continuăm, fiecare, diferit. Ne-am decis să ne bucurăm mult de ultima noastră colaborare împreună și să o transformăm într-o sărbătorire a puterii feminine.

Schimbările sunt bune, indiferent cât sunt de provocatoare. Ele fac mereu loc pentru ceva nou, ceva mai bun, ceva mai creativ. Etapele de încheiere sunt la fel de onorante ca și entuziasmul începuturilor.

Dacă și voi aveți în viață circumstanțe de încheiere, onorați tot așa cum este, acceptați sentimentul de nostalgie al închiderii unei etape și bucurați-vă de energia vibrantă a oportunității.

Dacă doriți să o facem împreună, noi vă așteptăm să învățăm Tehnica de Eliberare Emoțională sau Arta de a ne simți confortabil într-o situație de disconfort.

https://alexaevent.ro/.../atelier-cand-sunt-puternic.../

Împreună sau fiecare separat, avem puterea de a ne adapta continuu la ceea ce este, așa cum este.

Cu iubire, tuturor

Sursă foto-text: Facebook/ Zyanna Orinda

www.centrulnatura.ro
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii