Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:44 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Raportul CNSAS dezvăluie vrute şi nevrute Să cunoaştem Direcţia Generală a Securităţii Poporului! (8)

ro

18 Feb, 2014 00:00 3178 Marime text
După prezentarea listei ofiţerilor şi subofiţerilor de Securitate care s-au născut, au activat ori au avut domiciliul pe teritoriul judeţului nostru, ZIUA de Constanţa demarează un proiect similar. Cu ajutorul datelor puse la dispoziţie de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS), vom face cunoscută structura Direcţiei Generale a Securităţii Poporului (perioada 1948 - 1952).
 
Potrivit Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS), în perioada 1967 - 1968, MAI se reorganizează prin Decretul 710/ 22.07.1967. Conducerea ministerului era asigurată de ministru, doi primi-adjuncţi, trei adjuncţi, un secretar general. În cadrul ministerului funcţiona Departamentul Securităţii Statului, condus de Consiliul Securităţii Statului. CSS era alcătuit din preşedinte cu rang de ministru, un prim-vicepreşedinte, doi vicepreşedinţi şi cinci membri numiţi prin hotărârea Consiliului de Miniştri. Preşedintele CSS era şi prim-adjunct al ministrului Afacerilor Interne. Potrivit HCM 2306/ 13.09.1967, DSS avea următoarea structură: a) Direcţia generală de informaţii interne, Direcţia I informaţii interne, Direcţia a II-a contrainformaţii economice, b) Direcţia generală de contraspionaj, Direcţia a III-a contraspionaj, Direcţia a IV-a contrainformaţii militare, c) Direcţia generală de informaţii externe, d) Direcţia generală tehnico-operativă şi de înzestrare, Direcţia a XI-a, Direcţia a XII-a, Direcţia a XIII-a, Serviciul „A” contrainformaţii radio. În structura DSS se mai aflau: Direcţia a VIII-a (care asigura securitatea conducerii de partid şi de stat), Direcţia a IX-a filaj şi investigaţii, Direcţia a X-a anchete penale, Direcţia securităţii oraşului Bucureşti, Cancelaria Consiliului Securităţii Statului, Direcţia personal, Direcţia învăţământ, Corpul de consilieri şi inspectori ai CSS, Serviciul „B” (contrainformaţii în cadrul aparatului de securitate), Serviciul „C” (evidenţa operativă), Serviciul „D” (dezinformarea serviciilor de spionaj străine), Serviciul „E” (cifru şi transmisiuni cifrate), Serviciul „G” (transport documente secrete de stat), Comandamentul trupelor de securitate (cu unităţi şi subunităţi de trupe de securitate), Grupul de aviaţie transport, direcţii regionale ale securităţii statului, care au în subordine servicii sau secţii raionale şi orăşeneşti ale securităţii statului, şcoli militare de ofiţeri, maiştri militari şi subofiţeri de securitate. Potrivit HCM 2585/ 25.10.1967, structura MAI (din care făceau parte direcţii generale, direcţii, servicii centrale şi comandamente de armă) era următoarea: a) Direcţia generală a miliţiei, b) Direcţia generală a penitenciarelor, c) Direcţia generală a Arhivelor Statului, d) Consiliul politic al trupelor MAI, e) Comandamentul trupelor de pază, f) Comandamentul pompierilor, g) Direcţia personal, h) Direcţia Învăţământ, i) Direcţia administraţiei, k) Direcţia financiară, l) Secretariatul MAI, m) Corpul de consilieri şi inspectori ai ministrului, n) Serviciul organizare-mobilizare, o) Serviciul de control financiar intern, p) Serviciul central de planificare, r) Oficiul juridic, s) Oficiul pentru primirea, evidenţa şi urmărirea rezolvării reclamaţiilor, sesizărilor şi propunerilor cetăţenilor. În raportul CNSAS se mai arată că MAI avea în subordine organe teritoriale, mari unităţi şi unităţi militare, instituţii de învăţământ şi întreprinderi.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii