Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:10 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Hagi, Gică Popescu şi alte nume mari, în sprijinul antrenorului Imre Janko Tragedie la Constanţa! S-a demarat o campanie umanitară

ro

04 Sep, 2017 00:00 9130 Marime text
Cumplitul accident rutier produs la începutul lunii trecute în judeţul Constanţa, pe Autostrada A4 (sensul Ovidiu spre Agigea, în dreptul localității Cumpăna), a generat o reacţie de solidaritate în lumea sportului românesc şi nu numai.
 
Un autoturism cu numere de înmatriculare de Braşov a intrat atunci într-un parapet, iar acesta a străpuns caroseria maşinii. Cele două persoane care se aflau pe locurile din faţă (şoferul, antrenorul de fotbal de la CS Junior Braşov Imre Janko, şi soţia sa, Elena Janko) au fost rănite grav, iar ulterior femeia (care a ajuns la spital cu ambele picioare amputate) a decedat. În maşină era şi copilul celor doi, Luca, în vârstă de şase ani, care a avut însă noroc, scăpând cu răni uşoare şi fiind externat la câteva zile după accident. Tatăl şi-a pierdut un picior, iar medicii luptă să i-l salveze pe celălalt.
 
Imre Janko este în continuare internat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța, iar în această săptămână va fi operat. În sprijinul familiei Janko, greu încercată de această tragedie, Florin Milăşan, un prieten foarte bun al antrenorului braşovean, a lansat campania umanitară Imre Janko#, la care contribuie atât reprezentanţi ai sportului, cât şi alte persoane din România. 

Conturi pentru donaţii 

„Campania a fost pornită de mine şi tot eu o derulez, în sprijinul lui Imre. Suntem prieteni vechi, am copilărit împreună. Am observat că nu prea a avut cine să sară în ajutor şi atunci am luat eu decizia să mă implic“, explică Florin Milăşan. Cei din lumea sportului românesc donează tricouri personale, care sunt scoase apoi la licitaţie, iar banii strânşi merg la familia Janko. De asemenea, se pot face şi donaţii băneşti, în două conturi deschide pe numele mamei lui Imre, Janko Zamfiriţa: în lei - RO29BRDE080SV62002720800; în euro - RO73BRDE080SV62002810800. 

Mulţumiţi de cum se desfăşoară campania 

„Până acum, lumea ne-a sărit în ajutor. Suntem foarte mulţumiţi de cum a început campania şi de cum se desfăşoară în momentul de faţă. Oamenii ne sprijină, sună, se interesează. Este OK. Pe pagina mea de Facebook se desfăşoară partea ce ţine strict de strângerea şi vânzarea la licitaţie a tricourilor. Am primit multe tricouri. De la Gică Hagi, Gică Popescu, Alexandru Chipciu, Marius LăcătuşIonel Ganea, Romeo Surdu, Florin Cernat, Cristi Ionescu, Mevlja, Mateiu, Hora, C. Lazăr, Florin Iacob, Radu Burciu (căpitanul Naţionalei de mini-fotbal), de la ASC Corona Wolves Brașov (campioana națională la hochei pe gheață), de la handbal, prin Mariana Târcă şi fiica ei, Sorina, de la Paula Ungureanu, Cristina Vărzaru, Mihaela Tivadar şi mulţi, mulţi alţii. Alexandru Dunca, ministrul Tineretului şi Sportului, care e braşovean, a venit şi el cu un sprijin şi cu anumite persoane care ne-au ajutat cu câteva tricouri. S-au implicat şi CFR Cluj, Poli Iaşi, cu Marius Onofraş, CS Botoşani, cam toate cluburile din Liga 1“, a mai spus Florin Milăşan. 

„Au trecut peste şoc“ 

În momentul de faţă, Imre Janko se află la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța şi urmează să mai suporte o intervenţie chirurgicală. „Săptămâna viitoare (n.r. aceasta), probabil că la finele ei (marţi - miercuri ne vor anunţa), va avea o operaţie, să-i fie salvat piciorul rămas. După care ne vom ocupa de tot ce ţine de proteză la cel pe care l-a pierdut. Am luat legătură cu o clinică privată din Oradea, care să se ocupe mai departe şi să ne facă o ofertă pentru proteză. Costul va fi undeva între 7.000 şi 10.000 de euro. Lucrul cel mai important e să reuşim să-i salvăm celălalt picior. Avem speranţe mari. Dacă, la început, medicii dădeau 5% şanse să-i salveze piciorul, acum acestea au crescut la 70 - 80%. Psihic, Imre este foarte bine, a trecut peste şoc. În momentul de faţă, este foarte pregătit să lupte în primul rând pentru copil, iar apoi pentru el, ceea ce ne ajută foarte mult. Avem încredere în cadrele medicale. Luca a fost la tatăl său, l-a vizitat la Constanţa. Acum e la Braşov, a trecut şi el peste şoc. E singurul copil al familiei“, a precizat Florin Milăşan. 

Mesaje emoţionante 

Imre Janko este antrenor la grupele 2008 şi 2009 la Clubul Sportiv Junior Braşov. Are 38 de ani, este braşovean get-beget şi a jucat şi fotbal, până la nivelul Ligii a 3-a. De curând, cele două echipe s-au impus la turneul Braşov Cup 2017, iar clubul a avut un mesaj emoţionant. „Fiecare gol dat, fiecare meci câştigat la turneul Braşov Cup 2017 i-au fost dedicate antrenorului Imre Janko. Îi dorim multă sănătate, putere de a merge mai departe şi dorinţa de a fi alături de băiatul său, dar şi de micii juniori pe teren. Locul 1 este pentru tine!“, a fost mesajul. Şi grupa 2010 de la CS Junior i-a dedicat un succes.
 
„Clubul Sportiv Junior Brașov, grupa 2010, a câștigat Turneul Cupa Ion Vulcănean 2017. Locul 1! Copiii au jucat cu multă pasiune şi dăruire pentru a putea ajunge pe primul loc, trofeu dedicat domnului antrenor Imre Janko! Multă sănătate şi putere de a merge mai departe! Suntem alături de tine! Forza Junior! Semper Fortis!“, au spus copiii. 

Un gest mic pentru o cauză mare 

„Prin felul în care au reacţionat la campanie, românii au arătat că au o inimă mare. Personalităţi, fotbalişti care duc numele României în lume, prezentatori TV, artişti emoţionaţi de cauza lansată de noi au făcut donaţii în conturile familiei Janko. Un gest mic pentru o cauză mare!“, a postat pe Facebook Florin Milăşan. Acesta a luat legătura şi cu Dinamo, şi cu CSA Steaua, iar la următoarele meciuri susţinute de cele două echipe vor fi văzute coregrafii cu mesaje în sprijinul lui Imre Janko. „Contează fiecare ajutor. Vrem să facem lucrurile foarte bine. Cred că cel mai mare noroc e că Imre a activat în sport, iar lumea s-a mişcat imediat. Sperăm ca, la finele campaniei, să fie bine şi să-l vedem din nou lângă copii. Dacă vom reuşi, va fi ceva fantastic. În momentul de faţă, suntem foarte optimişti, având în vedere că reacţiile au fost pozitive şi ne-au motivat şi ajutat şi pe noi să ne implicăm“, a mai spus Florin Milăşan.
 
Sursa foto: accident - ZIUA de Constanţa; celelalte - Facebook  

Citeşte şi:

Vești bune după tragedia de pe Autostrada A4. Copilul a fost externat. Tatăl acestuia se simte mai bine (galerie foto) 

UPDATE: Accident teribil pe autostrada A4. O persoană încarcerată. Intervine elicopterul SMURD (galerie foto+video)


Poliţist-erou. Coliş Aurelian este poliţistul care a ajuns primul la cumplitul accident de pe autostrada A4 (galerie foto+video)

 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii