Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:36 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cum şi-a adjudecat o celebră firmă de asigurări contractul privind asigurarea bunurilor publice şi private din cadrul CN APMC (documente)

ro

03 Jul, 2015 00:00 4699 Marime text
În 2009, Compania Națională Administrația Porturilor Maritime Constanța (CN APMC) atribuia contractul privind „Servicii de asigurare a bunurilor proprietate publică şi privată din cadrul CN APMC Constanţa în perioada 1.04.2009 - 31.03.2010“. Potrivit procesului-verbal al şedinţei de deschidere a ofertelor preliminare, din comisia de evaluare a ofertelor au făcut parte: Emil Sorin Banias - preşedinte, Andreea Nistor, Sorin Tichieru, Laura Puşcaşu, Monica Patrichi, Maria Mergiu, Nicoleta Dogaru, Tanţa Muzechearu, Mircea Olteanu, Mariana Chirea şi Liliana Duca - membri. Rezerve în această comisie de evaluare erau Eugen Bogatu, fost director al Direcţiei Domenii Portuare din cadrul CN APMC, judecat şi condamnat în prima instanţă în dosarul UCM Reşita, Mihaela Staetu şi Nicoleta Andronache.
În secţiunea „Documente“, puteţi vizualiza declaraţiile de avere ale membrilor comisiei de evaluare, aşa cum au fost acestea disponibile pe site-ul CN APMC, în măsura în care aceştia au fost obligaţi să le depună.

Conform procesului-verbal, la sediul CN APMC, până la data de 27 aprilie 2009 au fost înregistrate ofertele preliminare ale SC Asirom V.I.G. SA, SC Asigurare-Reasigurare Astra SA şi SC Omniasig V.I.G. SA. Preţul ofertelor preliminare a fost următorul: SC Asirom V.I.G. SA - 599.511,49 de euro, SC Asigurare-Reasigurare Astra SA - 663.142 de euro şi SC Omniasig VIG SA - 620.827,49 de euro. Conform procesului-verbal, au existat două runde de negociere. La prima rundă, s-a stabilit de comun acord cu ofertanţii ca preţul şi franşizele să fie exprimate în timpul negocierilor numai în lei, aceasta fiind moneda în care se va încheia contractul de asigurare. Oferta negociată financiară a fost: SC Asirom V.I.G. SA - 589.912,42 de euro, SC Asigurare-Reasigurare Astra SA - 639.687 de euro şi SC Omniasig VIG SA - 540.305,11 euro.
În urma celei de-a doua runde de negocieri, cele trei oferte au avut următoarele valori: SC Asirom V.I.G. SA - 1.602.104,76 de lei, SC Asigurare-Reasigurare Astra SA - 1.842.438 de lei şi SC Omniasig - 1.689.903 lei. Comisia de evaluare a aplicat criteriul de evaluare „oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic“. „Stabilirea celei mai avantajoase oferte din punct de vedere economic se efectuează prin acordarea pentru fiecare ofertă a unui punctaj rezultat ca urmare a aplicării algoritmului de calcul. Algoritmul de calcul se bazează pe factori de evaluare, ponderi, punctaje: preţul - 50, franşiza totală - 30, condiţii de asigurare - 20“, se menționează în procesul-verbal.
Ofertantul câştigător a fost, potrivit procesului-verbal, SC Asigurarea Românească Asirom V.I.G. SA, cu o propunere financiară de 1.602.104.76 de lei şi cu o durată a contractului de prestări servicii de asigurare bunuri de un an, începând cu 1 iunie 2009.

Ce spune Registrul Comerțului

Potrivit datelor disponibile pe 2 iulie la Registrul Comerţului, Asigurarea Românească - Asirom Vienna Insurance Group SA a fost înfiinţată la data de 10 decembrie 1992. Acţionari persoane juridice în firmă sunt Vienna Insurance Group AG Wiener Versicherung Gruppe, cu sediul social în Austria, şi LPV Hloding GMBH, cu sediul, de asemenea, în Austria. În societate există, totodată, asociaţi listă - acţionari persoane fizice şi juridice.

Aşa cum reiese din fişa fiscală disponibilă la Registrul Comerţului, persoane împuternicite în firmă sunt: Marius Călin Dragoş - membru în directorat, Iuliu Liviu Rebreanu - împuternicit sucursală, director, Alexandrina Harabagiu - împuternicit sucursală, director, Ion Nicolae Icu, împuternicit sucursală, director, Ioan Bonea - împuternicit sucursală, director, Iliuţă Nicolae - membru în consiliul de supraveghere, Daniela Meghea - vicepreşedinte al directoratului, Neluţă Istrate - împuternicit sucursală, director, Dan Mihail Barbu - împuternicit sucursală, director, Alexandru Negrea - împuternicit sucursală, director, Roland Goldsteiner, cetăţean austriac, membru în consiliul de supraveghere, Viorica Trif, împuternicit sucursală, director, Nicu Tatu, împuternicit sucursală, director, Voichiţa Marieta Coos, împuternicit sucursală, director, Radu Ion Budae, împuternicit sucursală, Zenica Onufri, împuternicit sucursală, Gheorghe Costea, împuternicit sucursală, director, Daniel Niţă Ţurluianu, împuternicit sucursală, director, Florica Gh. Calugărici, împuternicit sucursală, Cornel Adrian Aftodie, împuternicit sucursală, director, Maria Costeanu, împuternicit sucursală, Sramko Ivan, membru în consiliul de supraveghere, Christian Brandstetter, director, cetăţean austriac, Hans-Peter Hagen, membru în consiliul de supraveghere, cetăţean austriac, Adamovic Branislav, membru în directorat şi membru în consiliul de administraţie, cetăţean slovac, Eva Albert-Toth, împuternicit sucursală, director, Ileana Clara Pătrulescu, împuternicit sucursală, director, Eugen Harş, împuternicit sucursală, director, Juraj Lelkes, membru în consiliul de supraveghere, cetăţean slovac, şi Bolebiewski Marek Piotr, membru în directorat, cetăţean polonez. Firma se ocupă cu activităţi de asigurări, exceptând asigurările de viaţă.
 
Potrivit vrajitorul.eu, în 2013, societatea a înregistrat o cifră de afaceri… zero, având, în aceeaşi perioadă, un număr mediu de salariaţi de 1.052. Tot în 2013, profitul net al firmei a fost zero.
 
În secţiunea „Documente“ puteţi vizualiza procesul-verbal, raportul procedurii şi anunţul de atribuire a contractului „Servicii de asigurare a bunurilor proprietate publică şi privată din cadrul CN APMC Constanţa în perioada 1.04.2009 - 31.03.2010“.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii