Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:26 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#alegerilocale2020 Candidatul PNL pentru funcția de președinte al CJ Constanța, Mihai Lupu - “Județul nu a avut un lider adevărat, om dedicat activității publice’’ (video)

ro

29 Aug, 2020 00:00 3490 Marime text
 
  • Mihai Lupu este candidatul PNL pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța
  • A intrat în competiția electorală din cauza nepăsării autorităților
  • Experiența politică și mai ales cea managerială, în domeniul privat, vrea să le pună în slujba constănțenilor
  • Mihai Lupu consider că în anul 2020, consider că este necesară o abordare politică nouă, ancorată în realitate, cu privirea spre viitor
  • Candidează la alegerile locale din 27 septembrie cu sloganul #ÎmiPasă  

“În ciuda amplasamentului strategic şi a infrastructurii destul de bune, Constanța nu a reuşit să atragă niciun investitor major în ultimii ani. Din punctul de vedere al salariului mediu, se situează abia pe locul 11 în rândul celor 41 de oraşe mari din ţară, conform studiilor realizate de Banca Mondială.

Suntem județul fără niciun parc industrial, deși avem autostrăzi, port și aeroport și canal Dunăre-Marea Neagră. Avem cetăți antice, dar nu avem infrastructură să ajungă turiștii la ele. Avem podgorii, dar nu avem turism viticol. De ce? Din nepăsarea autorităților’’, a spus Mihai Lupu la ZIUA Electorală.

Experiența politică și mai ales cea managerială, în domeniul privat, vrea să le pună în slujba constănțenilor, din funcția de Președinte al Consiliului Județean.

”În anul 2020, consider că este necesară o abordare politică nouă, ancorată în realitate, cu privirea spre viitor. Mi-am propus ca, în această campanie electorală, să fiu omul politic care vorbește despre soluții, care vorbește despre oportunitățile viitorului.

Oricine poate observa clar că județul Constanța a pierdut economic, pierde în continuare față de celelalte mari orașe ale României, în timp ce poziția geografică este una net superioară față de toate celelalte județe ale României.

Sunt la o vârstă la care experiența mea profesională și de viață mi-a demonstrat un lucru: că, atunci când îți pasă de ceva, se poate! Atunci când vrei ceva și ești dedicat, vei reuși”, spune candidatul PNL.

Ce i-a lipsit județului Constanța până acum?

 Pe scurt, spune Mihai Lupu: un lider adevărat! Asta este ceea ce i-a lipsit județului Constanța. “Când spun ”lider”, în mintea mea se conturează acel om dedicat activității publice, cu dragoste față de locurile în care a decis să-și întemeieze o familie și să aibă un loc de muncă sau o afacere.

Aș spune că i-a lipsit un manager orientat mereu spre performanță, care să fie tradusă în proiecte, accesări de fonduri.
De-a lungul anilor, președinții Consiliului Județean fie au fost prea impulsivi în a exercita funcția, fie extrem de slabi ca și lideri politici. Am trăit sub imperiul acestor extreme, pe care le văd ca pe un izvor al problemelor majore.

De aceea, afirm că avem nevoie de un om care poate pune un echilibru în exercitarea funcției publice, un lider cu experiență managerială în domeniul privat, astfel încât să prioritizeze proiectele vitale pentru județele Constanța, fie că vorbim de turism, agricultură sau educație și sănătate.



Județul a dus lipsă de un om vizionar, care nu trebuia să facă altceva decât să găsească proiectele care să pună în valoare potențialul unui județ cu atât de multe oportunități”, a explicat candidatul PNL la funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța.


ZIUA Electorală  

Alegerile locale se apropie cu paşi repezi.  Piața locală abundă de această dată de candidaturi. De stânga, de dreapta, independenţi, toți vor voturile dumneavoastră.  Dincolo de sondaje și cercetări sociologice subiective, cotidianul ZIUA de Constanţa lansează o nouă provocare. I-am invitat în fața dumneavoastră pe candidații din alegerile locale să se prezinte și să spună care este viziunea lor pentru Constanța.

Mihai Lupu candidează la alegerile locale din 27 septembrie cu sloganul #ÎmiPasă

  • Crede în șansa unui județ capabil să renască sub o conducere liberală, pentru care nevoile oamenilor sunt o prioritate.
  • Crede în șansa unui județ care de-abia așteaptă să se poziționeze pe locuri fruntașe în clasamentul localităților care oferă oportunități de dezvoltare tinerilor, grijă pentru familii și pentru bătrânii noștri, educație de calitate pentru elevi, spitale în care nu ți-e teamă să intri, acces la cultură chiar și în cele mai neaccesibile localități.
  • Crede, pe scurt, într-un județ în care #sepoate devine deviza fiecărei acțiuni, dovada implicării și rațiunea pentru care avem curaj să privim viitorul cu încredere și optimism.
  • ”Îmi pasă” va fi motivarea lui și a echipei sale, prin care vrea să reconstruim județul Constanța.

Cum va coopera cu primarii din județul Constanța?

“Președintele Consiliului Județean trebuie să acționeze ca un mediator și să vină în sprijinul primarilor, indiferent de culoarea politică.

Până acum, PSD a aplicat ireproșabil principiul #dezbinării, în sensul că nu s-a focusat decât pe problemele din comunitățile conduse de primarii PSD, lăsând celelalte localități să se descurce cum pot. Astfel, prin această luptă a orgoliilor politice, promovată de aproape 20 de ani, PSD n-a făcut altceva decât să condamne la sărăcie zeci de comune!

Eu sunt convins de următorul principiu: construcția solidă a unei societăți sănătoase, care să determine dezvoltare și prosperitate, se face doar pe fundația unui dialog deschis față de nevoile cetățenilor, iar eu știu prea bine ce înseamnă să fii un bun ascultător și un generator de soluții concrete și eficiente. Am reușit să consolidez proiecte trainice, atât în România, cât și în afara țării.

Ca președinte al Consiliului Județean Constanța, voi fi un partener de dialog pentru toți primarii. Trebuie să înțelegem că oamenii nu au culoare politică, oamenii sunt grija noastră, iar noi, sprijinul lor.

După 20 de ani de dezbinare, este timpul să lucrăm în echipă, împreună, pentru fiecare localitate din județul Constanța!

Nu ne mai permitem să adâncim și mai mult prăpastia care deja există între nivelul de trai de la o comună la alta, ci e timpul să generăm proiecte și investiții în zonele cu probleme, tocmai pentru a reuși să creștem calitatea vieții și acolo unde oamenii au ajuns la capătul răbdării și cred că nu se mai poate face nimic.

Se poate, dar este nevoie de oameni onești și devotați comunității pe care o conduc, este nevoie de înțelegere, de viziune și acțiune comună, pentru a genera proiecte cu adevărat în folosul oamenilor. Mie îmi pasă și voi demonstra că se poate!”, a conchis Mihai Lupu.


Tags: Mihai Lupu


Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii