Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:08 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Măsurile europarlamentarilor PSD pentru mediu - „Vom lupta pentru subvenţii UE, astfel încât produsele locale din ariile naturale protejate să ajungă de la fermier pe raftul românesc şi european“

ro

16 May, 2019 00:00 1685 Marime text
Candidaţii PSD pentru alegerile europarlamentare au declarat că vor susţine creşterea eficacităţii, a vizibilităţii şi a impactului PSAC (UE trebuie să îmbunătăţească trimiterea rapidă în teatru a misiunilor civile şi propriile capacităţi de răspuns rapid şi vor fi avute în vedere şi domenii precum apărarea cibernetică, securitatea maritimă şi managementul frontierelor).
 
„Vom milita pentru politici publice care să asigure plata contravalorii restricţiilor de exploatare a pădurilor situate în arii naturale protejate din bani europeni, şi nu din bugetul de stat al României. Majoritatea ariilor naturale protejate de interes naţional/internaţional se suprapun cu cele de interes comunitar, ajungându-se la o suprafaţă de aproximativ 23% din teritoriul României.
 
Proprietarii de păduri aflate în arii naturale protejate sunt despăgubiţi în acest moment, doar din bugetul naţional, ceea ce trebuie să se schimbe. Vom lupta pentru subvenţii UE astfel încât produsele locale din ariile naturale protejate să ajungă de la fermier pe raftul românesc şi european. Produse locale importante pentru conservarea naturii ajută la menţinerea peisajelor naturale din zonele rurale, datorită continuării practicilor agricole într-un mod tradiţional. Vom face demersuri pentru protejarea originii produselor tradiţionale şi meşteşugăreşti prin extinderea prevederii marcajului de origine geografică controlată“, arată candidaţii PSD pentru Parlamentul European.
 
Material realizat la comanda PSD, CUI mandatar financiar coordonator: 41190008
 
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii