Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:21 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cum vor fi ridicate, transportate şi depozitate vehiculele staţionate neregulamentar în municipiul Constanţa? (document)

ro

24 Aug, 2018 00:00 4494 Marime text
Regulamentul privind activitatea de ridicare, transport şi depozitare a vehiculelor staţionate neregulamentar pe partea carosabilă de pe raza teritorială a municipiului Constanţa se află în dezbatere publică până la data de 24.09.2018. Acesta poate fi consultat şi la sediul societăţii Confort Urban SRL, la sediul Primăriei municipiului Constanţa, începând cu data de 27.08.2018, dar şi în secţiunea „Documente“ a acestui articol.

Cele mai importante prevederi ale regulamentului

Activităţile de ridicare, transport şi depozitare a vehiculelor staţionate/oprite neregulamentar în zonele nepermise din municipiul Constanţa se efectuează pe durata a 24 de ore. Ridicarea vehiculelor nu se dispune sau, dacă a fost dispusă, nu se pune în executare sau încetează, în cazul în care în vehicul este vizibilă prezenţa unor persoane sau a animalelor de companie.
 
Conducătorul vehiculului este direct răspunzător în situaţia în care prezenţa unor persoane sau a animalelor de companie în vehicul nu este vizibilă cu ocazia dispunerii sau a punerii în executare a măsurii tehnico-aministrative de ridicare. Nu se va dispune ridicarea vehiculului aparţinând unei instituţii care desfăşoară o acţiune de intervenţie sau misiune cu caracter de urgenţă.
 
Ridicarea vehiculului se dispune, în scris, prin dispoziţia de ridicare de către agentul constatator, poliţistul rutier/poliţistul local. Poliţiştii rutieri sau locali care au constatat staţionarea sau oprirea neregulamentară a vehiculelor vor executa fotografii / filmări video din care să rezulte data, ora, minutul şi locul, numărul de înmatriculare al vehiculului în cauză, şi, când este cazul, indicatorul de interzicere a staţionării.
 
Poliţistul rutier sau local întocmeşte procesul-verbal de constatare a contravenţiei conducătorului auto, dacă acesta se prezintă la vehicul înaintea finalizării operaţiunii de ridicare. Procedura privind ridicarea vehiculului se consideră finalizată în momentul în care toate cele 4 roţi ale vehiculului ridicat se află pe platforma autospecialei de ridicări.
 
Conducătorul auto trebuie să facă dovada dreptului de proprietate, de deţinere sau utilizare a vehiculului în cauză. Vehiculul va fi predat conducătorului auto după ce acesta va completa o declaraţie prin care va menţiona, sub semnătură, faptul ca vehiculul i-a fost restituit în starea iniţială.
 
Depozitarea autovehiculelor se va face în spaţii corespunzătoare. Operatorul care efectuează serviciul de ridicare, transport şi depozitare descarcă vehiculul şi îl plasează cu atenţie în depozit şi răspunde pentru eventualele avarii cauzate vehiculului ca urmare a efectuării operaţiunilor de ridicare, transport şi depozitare în condiţiile prevăzute de lege.
 
Pe perioada depozitarii vehiculelor, acestea se află în paza operatorului până la momentul eliberării, operatorul având obligaţia să ia măsurile ce se impun pentru asigurarea pazei vehiculelor.
Restituirea vehiculelor ridicate se efectuează pe bază de proces-verbal de restituire, de către operator, în care se consemnează şi starea vehiculului la momentul restituirii, dacă persoana care se prezintă pentru ridicare îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:
  1. face dovada dreptului de proprietate, deţinere/utilizare a vehiculului ridicat;
  2. face dovada achitării cheltuielilor reprezentând contravaloare operaţiunilor de ridicare, transport şi depozitare;
  3. comunică în scris datele de identificare ale persoanei care a staţionat neregulamentar, completând şi semnând o declaraţie care va fi trimisă poliţistului rutier sau local care a dispus ridicarea vehiculului.
 
În situaţia în care vehiculul nu este revendicat de către proprietar sau de deţinătorul legal, după expirarea unui termen de 30 de zile de la data depozitarii se demarează procedura instituită de Legea nr. 421/2002 privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparţinând domeniului public sau privat al statului ori al unităţilor administrativ teritoriale.
 
Tarifele pentru efectuarea serviciului de ridicare, transport şi depozitare a vehiculelor staţionate/oprite neregulamentar pe raza teritorială a municipiului Constanţa vor fi aprobate prin hotărâre a Consiliul Local al Municipiului Constanţa.
 
Precizăm că persoanele interesate pot trimite alte propuneri, sugestii sau opinii cu valoare de recomandare privind proiectul de hotărâre supus dezbaterii publice până la data de 24.09.2018.
 
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • DianaV 24 Aug, 2018 08:21 E necesara intai amenajarea unor spatii de parcare suficiente. Abia apoi, daca nu se respecta locurile special amenajate, devine fireasca ridicarea autovehiculelor.( a se vedea parcarea Kaufland unde, desi exista locuri de parcare suficiente, unii soferi prefera aleile). In situatia actuala pare doar o hotarare impotriva celor ce isi cumpara masini dar nu se pot deplasa cu ele pentru ca nu au unde parca.