Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:26 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ziua Dobrogei, la Techirghiol Elevii, alături de primarul Adrian Stan şi veteranii de război, au asistat la o lecţie de istorie

ro

15 Nov, 2013 00:00 2408 Marime text
Biblioteca Orăşenească din Techirghiol a fost, ieri, gazda manifestărilor dedicate celor 135 de ani care au trecut de la revenirea Dobrogei la România.

Evenimentul a fost rezultatul colaborării între Biblioteca Orăşenească, Asociaţia Naţională Cultul Eroilor „Regina Maria”, filiala Constanţa şi Liceul Teoretic „Emil Racoviţă” din localitate.  Acţiunea s-a bucurat de prezenţa unor oaspeţi de seamă, precum primarul oraşului, Adrian Stan, preşedintele Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor, col.(r) Remus Macovei, directorul Muzeului Militar Naţional „Ferdinand I” Constanţa, prof. Costin Scurtu, prof. Vasile Georgescu şi, nu în ultimul rând, veteranii de război care, cu mândrie şi respect pentru istoria noastră, continuă să transmită tinerilor importanţa cunoaşterii adevărului istoric. În deschidere, invitaţii au urmărit cu interes discursurile specialiştilor în domeniu, iar apoi au participat la o dezbatere menită să reamintească tuturor aspecte pe care trecerea timpului le şterge uneori.  A urmat un moment artistic coordonat de doamna prof. Ingrid Văleanu şi prezentat de un grup de elevi ai claselor gimnaziale, care au purtat cu mândrie în piept însemnele tricolorului. Aceştia au recitat versuri dedicate evenimentului de o deosebită importanţă în existenţa românilor. „Toţi participanţii au apreciat prezenţa elevilor şi le-au transmis să respecte trecutul pentru a avea un viitor cu multe împliniri”, a precizat consilierul de imagine al unităţii şcolare prof. Florescu Anamaria
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii