Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:34 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Zi specială pentru primarul Florin Mitroi

ro

21 Mar, 2012 00:00 2484 Marime text
Mitroi-FlorinMitroi02.jpgFlorin Mitroi, primarul comunei Valu lui Traian, împlineşte astăzi 45 de ani. Şeful autorităţii locale este tată a doi copii şi încheie în această vară cel de-al doilea mandat la Primăria Valu lui Traian.

Florin Mitroi a urmat cursurile Liceului Agro-industrial Poarta Albă şi ale Facultăţii de Management Financiar Contabil din cadrul Universităţii „Spiru Haret". De asemenea, şeful autorităţii locale de la Valu lui Traian deţine master în Managementul financiar-contabil al administraţiei publice, pe care l-a urmat la Universitatea „Spiru Haret" Constanţa. Înainte să deţină funcţii în administraţia locală, Mitroi a fost administrator al unei societăţi comerciale şi maistru gestionar la SC Vie-Vin Murfatlar. „Vreau să construim împreună un parteneriat solid, care să aibă ca efecte, pe termen mediu şi lung, prosperitatea fiecăruia, respect faţă de vecini şi mândria de a locui într-o comună bogată", este mesajul pe care primarul Florin Mitroi l-a postat pe site-ul Primăriei pentru a-l transmite cetăţenilor comunei care au avut încredere în el şi l-au lăsat să dezvolte, în numele lor şi pentru ei, localitatea.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii