Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:26 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Vocaţie de dascăl Primarul Gheorghe Frigioi, prezent la strigarea catalogului în prima zi de şcoală, la Crucea

ro

16 Sep, 2014 00:00 1693 Marime text


De la strigarea catalogului, în prima zi a anului şcolar, nu putea lipsi tocmai întâiul dascăl al comunei. Gheorghe Frigioi, primarul localităţii Crucea, căci despre el este vorba, nu ratează niciodată festivitatea de deschidere a anului şcolar, despre care spune că îi trezeşte mereu amintiri frumoase din perioada în care se afla de cealaltă parte a catedrei.

„Copiilor li se citea în priviri entuziasmul revederii cu colegii, cei mici fiind chiar bucuroşi la aflarea veştii că, de anul acesta, nu vor mai fi nevoiţi să se trezească de dimineaţă pentru a ajunge la şcoală. Căci, de acum, două microbuze vor deservi şcoala. De asemenea, m-am bucurat să vad că au venit în număr mare şi bunicii şi părinţii, mai ales că 90% dintre ei mi-au fost elevi“, a declarat primarul Gheorghe Frigioi.

550 de elevi de gimnaziu au intrat cu dreptul în noul an şcolar, promiţând, împreună cu părinţii, că vor avea o strânsă legătură cu instituţia care le va forma caracterele.
„Ne bucurăm şi noi, dar şi elevii - care sunt, în fond, beneficiarii direcţi - de faptul că au fost igienizate, reabilitate şi amenajate corespunzător sălile de clasă, dar mai ales de faptul că avem un corp profesoral de excepţie, cadre bine pregătite, titulari pe posturi“, a mai spus primarul Gheorghe Frigioi.

„Noul microbuz şcolar care ne-a fost repartizat vara aceasta va deservi elevii din satele arondate comunei. Astfel, ei nu vor mai fi nevoiţi să se trezească prea devreme sau să ajungă prea târziu acasă. Iar timpul rămas le va fi îndeajuns acum pentru a se pregăti mai bine, pentru a învăţa cu sârg“, a precizat dascălul din fruntea administraţiei locale de la Crucea. Acesta a mai spus şi că are mari aşteptări de la foştii săi elevi, care, acum, sunt părinţii actualilor învăţăcei, şi de la care cere o bună deschidere spre colaborare. Bineînţeles, şcolarilor le revine misiunea de a se autodepăşi şi de a avea rezultate din ce în ce mai bune la învăţătură în anul şcolar care abia a început.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii