Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:05 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

UPDATE CLM Constanţa retrage dreptul de folosinţă acordat Arhiepiscopiei Tomisului asupra unui teren de pe strada Munţii Tatra, unde trebuia ridicat un centru social (documente)

ro

15 Apr, 2019 00:00 2751 Marime text
Comisia nr. 2 - de organizare şi dezvoltare urbanistică, realizarea lucrărilor publice, protecţia mediului înconjurător, conservarea monumentelor istorice şi de arhitectură se întruneşte astăzi.
Aleşii locali municipali membri ai Comisiei 2 vor dezbate, potrivit ordinii de zi, raportul consultării populaţiei referitor la modificarea denumirii Fundătura 1 Mai. Alte două proiecte de hotărâre care vor fi luate în discuţie vizează modificarea HCL nr. 141/2014 privind darea în administrarea Serviciului de Ambulanţă Judeţean Constanţa a imobilului situat in str. Bravilor nr. 1 şi proiectul de hotărâre privind aprobarea propunerii de schimbare a destinaţiei unui imobil situat în municipiul Constanţa, str. Aristide Karatzali nr. 13.
 
Totodată, aleşii municipali îşi vor spune punctul de vedere şi cu privire la proiectul de hotărâre privind retragerea dreptului de folosinţă gratuită acordat Arhiepiscopiei Tomisului asupra terenului în suprafaţă de 1.870 mp situat în municipiul Constanţa, str. Lt. Petre Mănoiu colţ cu str. Munţii Tatra.
 

Biserica din garaj nu a putut fi relocată din cauza taberei de rromi din zonă

 
Primăria Constanţa a emis pe data de 6 august 2018 un act de urbanism pentru Arhiepiscopia Tomisului, care permite ridicarea unui nou lăcaş de cult în cartierul constănţean Palas. Este vorba despre certificatul de urbanism nr. 2949, emis pentru Arhiepiscopia Tomisului, prin Doru Andrei. Potrivit actului, pe strada Munţii Tatra nr. 45, din cartierul Palas, urma să fie construită o biserică ortodoxă cu casă parohială. Viitoarea biserică urma să aibă hramul Întâmpinarea Domnului, ne-a spus purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului, preot Eugen Tănăsescu.
 
În schimb, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului nu ştie care sunt motivele pentru care se propune retragerea dreptului de folosinţă pentru acest teren, însă se va informa şi va formula ulterior un punct de vedere pe acest subiect. „Nu am reuşit să construim biserica din Palas din cauza taberei de rromi din zonă, care ocupaseră abuziv terenul. Şi în prezent, biserica din Palas funcţionează într-un spaţiu improvizat, practic, un fel de garaj de câţiva metri pătraţi”, a explicat Tănăsescu.
 

Poliţia Locală a demolat construcţiile ilegale de pe strada Munţii Tatra

 
În luna februarie a acestui an, poliţiştii locali au demolat construcţiile ridicate ilegal pe strada Munţii Tatra din cartierul Palas. Practic, au desfiinţat pe cale administrativă lucrările de construcţii nelegal executate pe domeniul privat al municipiului Constanţa, situat pe strada Munţii Tatra. Oamenii legii au constatat existenţa unei construcţii cu destinaţia de locuinţă - realizată de o persoană fizică fără îndeplinirea condiţiilor legale. În baza actului administrativ emis de autoritatea publică locală, s-au luat măsurile necesare pentru dezafectarea construcţiei nelegale executate.

UPDATE -  Purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului, pr.Eugen Tănăsescu a revenit astăzi cu noi informaţii în legătură cu proiectul de HCLM. Potrivit lui Tănesescu, terenul pe care Consiliul Local îi ia înapoi, făcea obiectul unui aşezământ social care urma să fie ridicat alături de biserica din cartierul Palas. "Terenul pentru biserică este separat. Pe terenul la care se face vorbire în  HCLM, Arhiepisicopia intenţia să amenajeze un centru social pentru locuitorii din Palas. Credincioşii din zonă trebuie să ştie că biserica va fi construită, nu există niciun impediment, deja au fost obţinute toate documentele în acest sens", a precizat pentru ZIUA de Constanţa, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei.
 
Citeşte şi:
 
Lăcaş de cult nou în municipiul Constanţa. Unde va fi situat şi ce hram va avea

Constanţa Poliţiştii locali au demolat construcţiile ridicate ilegat pe strada Munţii Tatra din Palas (galerie foto+video)

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii