Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:10 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Un nou proiect pe bani europeni la Mihail Kogălniceanu - o grădiniţă cu program prelungit

ro

26 Jan, 2016 00:00 2861 Marime text

 
Prima lună din anul 2016 aduce proiecte ambiţioase în comuna Mihail Kogălniceanu. Administraţia locală depune eforturi susţinute pentru a finaliza o mare parte dintre proiectele începute în anii trecuţi, dar se gândeşte şi la altele noi, care au toate şansele să devină realitate în acest an.
 
Astfel, în acest an, se finalizează asfaltarea mai multor drumuri din comună, printre care: bulevardul Panduri, strada Unirii - tronsonul doi, şi strada Călugăreni - tronsonul unu. Un alt proiect, pe care administraţia locală intenţionează să îl depună în acest an, urmăreşte construirea unei grădiniţe cu program prelungit, prin accesarea de fonduri europene.
 
„Ne dorim foarte mult ca în comuna Mihail Kogălniceanu să avem construită o grădiniţă cu program prelungit, pentru ca noi, cetăţenii acestei comune, să avem unde să îi educăm pe cei mici. Proiectul este deja conceput, iar acum aşteptăm deschiderea sesiunii de depuneri“, a declarat, pentru cotidianul ZIUA de Constanţa, primarul comunei Mihail Kogălniceanu, Ancuţa Belu.    
 
Primarul are în plan şi elaborarea unui proiect prin care ar urma să fie asfaltaţi opt kilometri de drumuri comunale. Studiul şi expertiza tehnică legală sunt gata, iar în luna martie, proiectul ar urma să fie depus pentru cererea de fonduri europene, alături de cel care vizează construcţia viitoarei grădiniţe. „Mă axez mai mult pe atragerea de investiţii europene, pentru că ceea ce am început, din punct de vedere guvernamental, ca proiect vorbind, a eşuat“, a adăugat Ancuţa Belu.
 
De altfel, comuna de care se îngrijeşte Ancuţa Belu nu ţinteşte doar atragerea de fonduri europene, ci şi îndeplinirea obiectivelor cu bani de la bugetul local. În acest sens, pe agenda Primăriei se numără construcţia unei pieţe agroalimentare, pavarea a doi kilometri de trotuare şi amenajarea unei parcări la intersecţia străzilor Tudor Vladimirescu şi Mircea cel Bătrân din localitatea Mihail Kogălniceanu.
 
Nici sistemul medical al comunei nu a fost uitat. Astfel, dispensarul medical va trece prin reparaţii majore: uşile din lemn vor fi schimbate, gresia spartă va fi înlocuită cu una nouă, iar întreaga clădire va fi zugrăvită. Căminul cultural din satul Piatra va trece şi el prin reparaţii în această primăvară.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii