Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
07:22 11 12 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Traseu turistic pentru promovarea zonelor Eforie, Negrea şi Albena

ro

18 Jun, 2013 00:00 967 Marime text
ONG-ul EUREKA din Bulgaria, în parteneriat cu Primăria Oraşului Eforie şi Primăria satului Negrea din Republica Moldova, a organizat, în perioada 13-16 iunie, în Bulgaria, la Albena - Balcic, Grupul de lucru şi Schimbul de experienţă în turism din cadrul proiectului european „Tradiţie, Originalitate, Unicitate şi Bogăţie pentru realizarea unei Strategii Inovatoare în vederea dezvoltării turismului în regiunea Mării Negre – TOURIST”.
Evenimentul s-a adresat agenţiilor de turism, organizaţiilor din turism, facilităţilor de cazare, de distracţie, restaurantelor, instituţiilor şi autorităţilor publice cu competenţe în sectorul turistic şi a avut o durată de patru zile. În cadrul grupului de lucru au fost stabilite principalele produse şi destinaţii turistice ce urmează a fi promovate prin includerea acestora în Traseul turistic ce va fi parte componentă din strategia comună de dezvoltare a celor trei zone vizate prin proiect. De asemenea, au fost identificate unele soluţii la problemele ridicate de către lucrătorii din sectorul turistic de-a lungul întâlnirilor anterioare şi au fost definitivate aspecte ce urmează a fi incluse în Strategia de dezvoltare comună pentru cele trei regiuni.

Ti-a placut articolul?

Comentarii