Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:55 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Sprijinul ar putea veni de la Consiliul Judeţean Ministerul Economiei a oprit lucrările la centrul regional pentru copii şi tineret din Cernavodă (galerie foto)

ro

19 Dec, 2013 00:00 1358 Marime text
Un proiect foarte important pentru oraşul Cernavodă a fost sistat. Este vorba de construirea unui centru regional pentru copii şi tineret. Proiectul aparţine societăţii Nuclearelectrica şi Ministerului Economiei. Mai precis, Ministerul Economiei a atras fonduri europene pentru acest proiect, iar Nuclearelectrica s-a angajat să suplimenteze fondurile europene cu fonduri proprii. „Investiţia nu ne aparţine, iar cei de la Nuclearelectrica nu o mai pot susţine din punct de vedere financiar, întrucât producătorul de energie a fost scos pe bursă, iar Ministerul Economiei a oprit investiţia”, a precizat primarul oraşului Cernavodă, Gheorghe Hânsă. Edilul a explicat că proiectul a fost iniţiat de el în ultimul an al mandatului din perioada 2004 - 2008, iar lucrările au început în anul 2009, când s-a investit suma de 5 milioane de euro. Ar mai fi nevoie de încă 5 milioane de euro ca investiţia să fie finalizată. „Valoarea proiectului, stabilită în anul 2008, este de 10 milioane de euro. La această dată, ne-ar mai trebui cel puţin 5 milioane de euro pentru a putea finaliza investiţia. A mai rămas de montat acoperişul şi să achiziţionăm dotările necesare”, a afirmat edilul.
„Noi nu putem să investim bani sau să accesăm fonduri europene”

Sprijinul pentru realizarea proiectului ar putea veni de la Consiliul Judeţean, susţine primarul oraşului Cernavodă. „Nu ne aparţine investiţia. SNN cu Ministerul Economiei sunt proprietarii, iar noi nu putem să investim bani sau să accesăm fonduri europene pentru continuarea proiectului”, a afirmat primarul Gheorghe Hânsă. Potrivit acestuia, salvarea ar putea veni de la Consiliul Judeţean Constanţa, odată cu implementarea procesului de descentralizare.
Dacă se va reuşi realizarea proiectului, iar autoritatea locală este decisă să găsească o soluţie, beneficiar final al acestuia va fi Primăria oraşului Cernavodă. În cadrul viitorului centru regional pentru copii şi tineret, aşteptat de localnici, va funcţiona şi un imens bazin de înot.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii