Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:04 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Şi primarii oraşelor mici şi mijlocii se vor întâlni pentru a-şi decide poziţia faţă de proiectul de lege privind bugetul pentru 2019

ro

07 Feb, 2019 00:00 1577 Marime text
Sufocaţi de competenţele transmise la nivel local şi îngrijoraţi de noile propuneri ale guvernului, primarii oraşelor mici şi mijlocii se vor întâlni pentru a-şi decide poziţia faţă de proiectul de lege privind bugetul de stat pentru anul 2019.
 
„Preocupaţi de faptul că, în ultimii ani, bugetele unităţilor administrativ-teritoriale au suferit scăderi semnificative, care nu au putut fi compensate prin măsurile luate de autorităţile administraţiei publice locale şi nici în urma rectificărilor bugetare făcute de guvern, îngrijoraţi de propunerea guvernului privind trecerea în bugetele unităţilor administrativ-teritoriale a cheltuielilor pentru protecţia copilului, centrelor pentru persoane cu handicap, drepturilor salariale ale însoţitorilor şi indemnizaţiilor persoanelor cu handicap şi salarizării personalului neclerical, constatând din simulările făcute că bugetele locale ale oraşelor vor fi în continuare în suferinţă, făcându-ne incertă funcţionarea şi lipsindu-ne de şansa unei dezvoltări, Asociaţia Oraşelor din România (AOR) a solicitat ministrului Finanţelor Publice şi preşedinţilor celor două Camere o întrevedere urgentă pentru discutarea propunerilor făcute de AOR.
 
Primarii de oraşe din România solicită alocarea pentru unităţile administrativ-teritoriale cu statut de oraş a sumei de 1.400 lei/locuitor/an, dar nu mai puţin de 6 milioane lei/an/oraş, pentru asigurarea  unui buget minim de funcţionare. Solicitarea sumei de 1.400 lei/locuitor/an pentru oraşe şi municipii se justifică prin faptul că aproape toate unităţile din mediul urban organizează şi asigură funcţionarea unor servicii publice de diversitate, mărime şi complexitate sporite, care deservesc, pe lângă locuitorii acestor UAT-uri, şi locuitorii din comunele învecinate (licee; spitale; creşe; servicii de evidenţă informatizată a persoanei; case de cultură; centre permanente pentru persoane în vârstă şi alte servicii sociale; poliţie locală; gropi ecologice sau staţii de transfer ş.a.) Menţionarea, în Legea privind bugetul de stat pentru anul 2019 a sumelor care vor fi atribuite pentru fiecare comună, oraş, municipiu şi judeţ, aşa cum a făcut legea bugetului de stat pe anul trecut”.
 
Asociaţia Oraşelor din România consideră că dialogul este singura cale acceptabilă pentru a clarifica dacă propunerile construcţiei bugetare din proiectul de lege privind bugetul de stat pentru anul 2019 vor asigura resursele financiare necesare îndeplinirii tuturor atribuţiilor prevăzute de legislaţia în vigoare, pentru toate unităţile administrativ-teritoriale cu statut de oraş.
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii