Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:30 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Şedinţă ordinară Reducerea tarifelor RATC, pe masa Consiliului Local Constanţa

ro

17 Jun, 2013 00:00 2644 Marime text
Consiliul Local Municipal (CLM) Constanţa se reuneşte, astăzi, în şedinţa ordinară a lunii iunie, eveniment pe a cărui ordine de zi au fost incluse 44 de proiecte de hotărâre. Unul dintre cele mai importante proiecte ce urmează a fi dezbătute azi de aleşii locali se referă la reducerea tarifelor de călătorie pe mijloacele de transport în comun ale Regiei Autonome de Transport în Comun (RATC) Constanţa şi la stabilirea nivelului comisioanelor pentru vânzarea de bilete. Un alt proiect vizează aprobarea planului de administrare a RATC.

Tot astăzi, consilierii locali vor supune votului proiectele de hotărâre legate de atribuirea în proprietate a unor terenuri unor artişti şi sportivi constănţeni, declaraţi cetăţeni de onoare ai municipiului Constanţa. Este vorba despre Laurenţiu Mihai Toma (căpitanul echipei HCM Constanţa), Ionuţ Rudi Stănescu (portarul HCM), Harry Tavitian (jazz man), Alin Nurhan (fost consilier local, director executiv al HCM) şi Ion Tiţoiu (artist plastic). Cu excepţia lui Nurhan, care va primi teren în staţiunea Mamaia, ceilalţi cetăţeni de onoare vor primi terenuri în zona Spitalului Militar Constanţa.
CLM Constanţa dezbate, în şedinţa de azi, şi proiectul de hotărâre referitor la modificarea articolului 2 din HCL 89/30.04.2013 privind stabilirea numărului maxim de posturi din cadrul aparatului de specialitate al primarului municipiului Constanţa şi instituţiilor publice din subordinea Consiliului Local.
Proiectul cu numărul 40 inclus pe ordinea de zi face referire la repartizarea şi schimbul unor spaţii de locuit construite de ANL în regim de închiriere din recuperări.
Nu în ultimul rând, două dintre proiectele de hotărâre privesc atribuirea unor denumiri de străzi din zonele Palazu Mare şi Veterani.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii