Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:00 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Secretarul comunei Bărăganu, Ana-Mihaela Mănăilă Are casă şi teren în Constanţa, unde ajunge cu o Dacie (documente)

ro

14 Jul, 2014 00:00 2583 Marime text
Aleşii locali, demnitarii, persoanele cu funcţii de conducere şi control, dar şi funcţionarii publici aveau obligaţia ca, până la data de 15 iunie, să îşi depună sau să îşi actualizeze declaraţiile de avere aferente anului 2013. Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a anunţat că o serie de funcţionari publici din judeţul Constanţa se află în stare de incompatibilitate. Există însă şi funcţionari care au, la prima vedere, toate documentele în regulă. Pentru că astfel de documente sunt publice şi pentru a asigura transparenţa în aparatul public, cotidianul ZIUA de Constanţa vă prezintă averea şi interesele secretarilor din administraţiile publice din judeţ.
 
Secretarul comunei Bărăganu, Ana-Mihaela Mănăilă, menţiona, în declaraţia de avere completată în anul 2012 (aceasta fiind singura publicată pe site-ul Primăriei Bărăganu), că este proprietara, alături de soţul său, a unei suprafeţe de 396 mp de teren intravilan situat în Constanţa, încă din anul 2006. Din acelaşi an, tot în Constanţa, cei doi soţi deţin o casă de locuit de 100 mp. Potrivit documentului datat aprilie 2012, secretarul comunei mai deţine un autoturism Dacia Solenza, achiziţionat în 2004. 

Ana-Mihaela Mănăilă nu deţine bijuterii, obiecte de artă ori de cult, dar nici bani în bancă sau cadouri a căror valoare individuală să depăşească 5.000 de euro. Are, în schimb, datorii: două credite contractate în anul 2006 şi scadente în 2016, de 15.500 de lei, respectiv 19.000 de lei, şi unul contractat în 2008, care a fost scadent în anul 2013, în sumă de 9.300 de lei. În ceea ce priveşte veniturile, secretarul comunei Bărăganu a avut un salariu de 14.316 lei în anul anterior completării declaraţiei de avere, 2011, în timp ce soţul său, angajat la Conpress Holding, a avut un câştig salarial de 8.400 de lei, la care se adaugă şi suma de 1.512 lei, alocaţia de stat a celor doi copii minori. Mihaela Mănăilă nu declară alte interese, decât acela de preşedinte al „nucleului sindical Bărăganu“.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii